Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Balázs Izsák, a firmă că proiectul de lege cu privire la acordarea de autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc, care în decembrie a fost respins de Parlamentul României în cadrul unei proceduri de urgenţă, trebuie înaintat din nou organului legislativ după alegerile parlamentare care urmează să aibă loc la sfârşitul anului curent, transmite MTI.
”Ţinând cont de ciclul alegerilor parlamentare, putem spune că înaintarea o dată la patru ani a proiectului de lege este firească şi necesară. Compoziţia legislativului se schimbă în timp, iar secuii nu îşi pot permite să priveze nici măcar un singur legiuitor român de posibilitatea de a cunoaşte proiectul de lege cu privire la acordarea de autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc”, a scris preşedintele CNS.
”Este o aşteptare firească faţă de cei care ne reprezintă în parlamentul român să sprijine succesul proiectului de lege prin discursuri publice şi cu toate mijloacele pe care le au la dispoziţie”, a mai declarat Balázs Izsák.
Drept contraargument, acesta a amintit de faptul că Tirolul de Sud a avut nevoie de cincizeci de ani ca să obţină autonomia, Scoţia, de trei sute de ani, în timp ce Catalonia intrată sub stăpânire spaniolă în 1714 şi-a câştigat autonomia abia în 1978.
În ceea ce priveşte respingerile de până ale proiectului de lege, la Bucureşti, Izsák Balázs a spus că avizele Consiliului Legislativ din cadrul Parlamentului României nu sunt ”nici pe departe” convingătoare. În opinia sa, acestea conţin multe contradicţii, erori materiale, interpretări efectuate în mod voit şi cu rea-credinţă, mai mult decât atât, au existat şi exemple de falsificare de documente internaţionale.
”Ceea ce putem spera este ca în primă etapă să se îmbunătăţească nivelul intelectual al legislativului român, ceea ce nu înseamnă însă că acesta va deveni mai tolerant şi va accepta de bunăvoie statutul de autonomie. Condiţiile dezbaterii se îmbunătăţesc, iar acest lucru este, de asemenea, în interesul nostru! Deşi proiectul de lege nu va fi trimis spre dezbatere parlamentară, cu toate acestea contraargumentele sunt unele oferite în scris şi sunt publice, astfel că pot fi infirmate, iar aceste lucruri pot fi transmise Consiliului Legislativ, precum şi tuturor membrilor legislativului, ceea ce am şi făcut. Cadrul dezbaterii este gândit foarte restrâns, însă este o oportunitate de care ne-am folosit şi ne vom folosi”, se arată în comunicatul preşedintelui CNS.