Consiliul Județean asigură energie verde, produsă local, pentru companiile din Parcul Industrial Tetarom I

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Consiliul Județean Cluj și Tetarom S.A., societate aflată sub autoritatea forului administrativ județean, au finalizat prima etapă a proiectului prin care se urmărește ca întreaga cantitate de energie electrică consumată de companiile care își desfășoară activitatea în parcul industrial Tetarom I din Hoia să fie produsă local, din  surse regenerabile 100%.

Astfel, recent, Tetarom S.A., a achiziționat și montat pe clădirile de birouri din zona străzii Tăietura Turcului două noi centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 135KWp, al căror cost a fost de 587.000 de lei.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj spune că: „Realizarea unor asemenea facilități de producere a energiei pe plan local, direct la locurile de consum, reprezintă cea mai bună soluție pentru toți consumatorii. Energia produsă local nu e purtătoare de tarife de transport și distribuție, deci e mai ieftină. În plus sunt eliminate pierderile din rețea. Ne dorim ca, în câțiva ani, toate cele 155 de companii din Parcurile Industriale Tetarom să folosească energie verde produsă de noi, local, la cele mai bune prețuri din piață”.

Tetarom S.A. este un operator licențiat de distribuție, ce prestează servicii de distribuție a energiei electrice, din surse regenerabile certificate cu garanții de origine, către rezidenții interesați din toate cele trei parcuri industriale administrate. Cei mai mari clienți ai serviciilor de distribuție sunt, bineînțeles, companiile Bosch, Emerson și DeLonghi, cu un necesar cumulat de cca. 7.000 MWh/lună. 

În cursul anului trecut prețurile la energia electrică livrată de Tetarom au scăzut cu 80%, de la 3000 lei/MWh în 2022 la cca. 600 lei/MWh în 2023. Ca urmare a acestor noi realități economice, dar și a strategiei companiilor de a utiliza energie regenerabilă într-un procent cât mai ridicat, Tetarom SA a început să aducă în portofoliu noi clienți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *