Călin Cozma (foto dreapta), un om de afaceri clujean, se află în negocieri avansate de a fi desemnat candidatul AUR Cluj la primăria Cluj-Napoca, conform siteului apuseni.info.
Reporterul Clujul Politic a discutat cu acesta dar Cozma nu a declarat nimic pe tema unei candidaturi.
Sursele siteului citat spun că formațiunea e foarte aproape să bată palma cu Călin Cozma. Acesta este absolvent al Academiei de muzică „Gheorghe Dima” și a concertat atât în țară, cât și în Germania. Timp de opt ani, a fost solist al unor teatre celebre din Mainz, Darmstadt, Karlsruhe, Braunschweig. Călin Cozma este președintele executiv al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității.
Călin Cozma ar fi ar patrulea candidat la primăria Cluj-Napoca, după eternul primar Emil Boc, deputatul Viorel Băltărețu din partea USR și Sabin Sărmaș (independent), acesta susținut de Forța Dreptei, membru al Alianței Dreapta Unită formată din USR, Forța Dreptei și PMP.