Înconjurat de simpatizanți, candidatul USR pentru Primăria Gherla, Carol Szasz, și-a lansat oficial candidatura duminică, 7 aprilie. La eveniment a fost prezentă și președinta USR Cluj, Oana Murariu, alături de membri ai comunității locale, susținători și prieteni.
Carol Szasz, născut și crescut în Gherla, cu o carieră în domeniul privat, este bine cunoscut în comunitatea locală nu doar pentru experiența sa profesională, ci și pentru devotamentul său față de familie și comunitate. Cu o experiență de peste 24 de ani, care includ proiectarea a peste 100 de poduri și verificarea a peste 500 de proiecte, candidatul USR vine în fața cetățenilor cu un plan ambițios și o viziune clară pentru Gherla.
Carol Szasz a explicat cum va conduce Primăria: “Și în cadrul familiei, stabilim împreună niște priorități și lucrăm pentru ele, așa cum faceți fiecare. Și cred că, până acum, am reușit să obținem ceea ce ne-am propus. Familia, aici de față, sper să-mi confirme. La fel, și pentru municipiul nostru, obiectivele sunt clare, dar e nevoie de forța și pricepere pentru a le îndeplini.”
În discursul său de lansare, Carol Szasz a împărtășit cu sinceritate emoțiile și speranțele sale și a subliniat că este motivat de dorința de a transforma Gherla într-o comunitate prosperă, care să nu mai fie părăsită de tineri. Remarcând că peste 65% dintre tinerii orașului se gândesc să părăsească țara, Carol Szasz vede în acest lucru un eșec economic și social al statului, pe care este determinat să îl combată la Gherla.
Carol Szasz, candidatul la Primărie, și echipa sa pentru Consiliul Local propun un plan ambițios de dezvoltare pentru Gherla, care include finalizarea lucrărilor la Școala gimnazială nr. 1 și modernizarea școlii Ana Ipătescu, reabilitarea arhitecturală a centrului orașului cu spații pietonale și terase, susținerea antreprenorilor locali, construirea unei a doua centuri ocolitoare pentru a reduce traficul greu, implementarea proiectelor de mobilitate urbană cu autobuze electrice, aducerea trenului metropolitan și dezvoltarea drumului expres Cluj-Dej, transformarea digului Someșului în spațiu de promenadă, dezvoltarea sportului de masă prin un club sportiv local, relocarea ADP-ului și reorganizarea Poliției Locale pentru eficiență sporită.
Carol Szasz și-a prezentat și echipa de consilieri alături de care va lucra pentru a aduce la Gherla principiile care au guvernat orașele administrate de USR: transparență, corectitudine, curaj și viziune. „Cu ei în Consiliul Local și cu mine la Primărie, vom face din Gherla un oraș european,” a afirmat Carol Szasz cu încredere.