Monarhiștii clujeni pregătesc Calea Partizanilor

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

În parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni și cu prestigioasa Fundație „Corneliu Coposu” intenționăm să realizăm traseul tematic Calea Partizanilor – primul de acest fel din România – care ne va aminti de rezistența îndârjită și demnă a moților în fața terorii comuniste. Vorbim despre un traseu care ar trebui să fie esențial în orice infrastructură a memoriei de tipul acesta și care va fi parte integrantă din Ecomuzeul Țării Moților.

Calea Partizanilor va trece prin câteva locuri în care oamenii din Grupul „Șușman” au trăit în clandestinitate și au luptat până la cele din urmă consecințe, împotriva regimului comunist și a Securității, între anii 1948-1958. Având o formă de circuit, traseul va lega Versantul Muncelului – Valea Firei – Masivul Humpleu, fiind și un periplu prin una dintre cele mai spectaculoase zone carstice ale României, presărată cu peșteri, avene, grote.

Calea Partizanilor, pe care vor fi amplasate 9 panouri, va fi o drumeție cu nivel mediu de dificultate. O invitație la o experiență unică la care vor contribui povestirile incredibile ale trecutului recent, dar reale până la moarte și dincolo de ea, totul în cel mai răpitor peisaj montan cu putință.

Dorim ca acest traseu tematic să fie completat și prin amenajarea unui adăpost montan, care să păstreze aspectul și caracteristicile celor folosite de partizanii din Grupul „Șușman” de-a lungul anilor de rezistență.

”A sosit ceasul ca lupta și sacrificiile locuitorilor din Apuseni, prinși sub tăvălugul puterii totalitare comuniste, să NU ne lase indiferenți. Haideți să le facem cunoscute!

Ajutați ca memoria lor să învingă uitarea!

Românii care îmbrățișează semnificația acestei idei și au posibilitatea să o susțină pot ajuta cu donații în următorul cont:

RO62BTRLRONCRT0209432502

Orice sumă este binevenită, având în vedere că e vorba despre un proiect 100% independent. Valoarea proiectului este de cca. 30.000 lei. Vă mulțumim anticipat!”, transmite  Constantin Teodor și Carmen Șușman și Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *