Sunt oameni care umplu spațiul dintre ei și semenii lor cu credință, multă bunătate, verticalitate morală, curaj, putere de sacrificiu și iubire. Sunt calități care apropie, dar care, mai ales, despart. Pentru că ei nu sunt regula, ei sunt excepția, modelul. Corneliu Coposu, președintele moral al României, a fost un astfel de om. Un martir și un mit. Reper de moralitate creștină și politică.
Percepția unei asemenea ființe, într-o lume desfigurată de violență și de pragmatism vulgar, de politicieni și politruci, s-a dovedit imposibilă. Cum să existe cineva dezinteresat de funcții și de onoruri publice și, mai ales, de obținerea unei averi?! Într-o țară, colecție de valori falsificate, spiritul lui Corneliu Coposu distanțează mai mult decât atrage. Venerat de fideli (prea puțini) și recunoscut de adversari (prea mulți), Seniorul este considerat un exemplu de admirat, dar nu și de urmat. Câte legăminte nu s-au făcut la căpătâiul lui Corneliu Coposu? Câți oameni politici legitimați de Senior și-au ținut făgăduiala acelor clipe?!
În imensul cortegiu care-l însoțea în noiembrie 1995, un bătrân din Ardeal spunea: ”N-a avut în el nici un strop de ticăloșie… Cum să câștige în politică?… A fost un Sfânt. Sfinții nu ajung la putere. Ei au puterea de la Dumnezeu!”
