Prinde liberalul Moroșanu de la Huedin loc eligibil pentru Camera Deputaților?

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Negocieri intense în PNL Cluj, de dimineață până noaptea târziu pentru locuril eligibile la listele pentru accederea în Parlament. 

Față de anii trecuți noutatea e că șefii PNL Cluj au decis să acorde un loc la Camera Deputaților primarilor liberali pe care i-au lăsat să-și aleagă candidatul, pentru un al treilea loc eligibil. Iar lupta este strânsă și nu e obligatoriu tranșată. Se luptă primarul de Huedin, fidelul și vechiul pedelist Mircea Moroșan (foto), care nici nu a mai vrut să candideze la primăria miculul oraș de la poalele Apusenilor, dar l-au convins șefii să mai obțină un mandat, și primarul comunei Ciucea, Radu Florin Abrudan, 40 ani,  președinte și la Asociația Comunelor din România- filiala Cluj dar și vicepreședinte la nivel național.

Balanța a înclinat spre Moroșan, au transmis surse din partid pentru Clujul Politic. Dar nu se știe dacă PNL va prinde trei posturi de deputați așa că cei doi edili s-ar putea să rămână cu postul câștigat prin alegeri în localitățile lor.

PNL Cluj a obținut 32,26%  la votul politic pe județ, adică la Consiliile Județene, ceea ce îi dă dreptul să spere la alegerile parlamentare din 1 Decembrie la un mandat de senator și trei de deputați. Alegerile sunt imprevizibile iar surpriza ar putea veni de la candidatul independent Sabin Sărmaș, fost liberal, care ar putea să le suflă un loc, dacă va fi ales în Parlament, adică exact al…treilea. 

Vom reveni pe temă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *