Tise la lansarea regională a lui Nicolae Ciuca. „Haideti liberali la lupta, sa ajungă Ciuca președinte!”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Alin Tise, președintele Consiliului Județean Cluj,  aflat la al 4-lea mandat, a avut un discurs scurt dar mobilizator pentru activiștii liberali aflat intr-o Polivalenta arhiplina.

„Aș vrea sa va spun despre Cluj câteva lucruri. Întotdeauna am câștigat aici bătăliile electorale, am dovedit ca se poate face treaba, am respectat promisiunile și am ajuns unde am ajuns. Am beneficiat de investiții uriașe, care au dus la modernizare imensa, la noi faptele au contat și am demonstrat și de aceea vin aici oameni din alte județe.

Avem 1 miliard de euro atrași din fonduri europene. Cu un guvern și președinte liberal, se va putea în toată România.

Am asfaltat 1000 km,  modernizate cu bani europeni. Primul Spital de Urgență realizat de la zero l-am demarat la Cluj. Putem deci și în toată România. Avem nevoie de un președinte liberal, Ciuca președinte! (striga pe scena, striga și sala n.m.)

Pentru noi nu exista turul 2 fără Ciuca, nu exista decât primul loc, Ciuca.

Haideti la lupta, sa ajungă Ciuca președinte!”, a tunat Tise de la tribuna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *