Jurnalistul de investigație Ondine Ghergut face un remember inspirat a celei mari mari manifestații anticomuniste din Centrul si Estul Europei, care s-a declanșat in 22 aprilie 1990: manifestația din Piață Universității din București.
Ea a ținut pana după alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, deci mai mult de o luna si a fost înăbușită in mod violent, de minerii aduși de Puterea dominată de Frontul Salvării Naționale, unul din cele mai tragice evenimente din perioada postcomunistă a țării.
Si la Cluj a avut loc o manifestație de amploare de solidarizare cu Piață Universității in Piață Libertății.
„22 aprilie 1990
Atunci a început cea mai impresionantă manifestație anticomunistă din Piața Universității din București.
Era primul mare protest de după măcelul din decembrie 1989, măcel început de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu la Timișoara, apoi la București, Cluj, Sibiu și continuat de camarila securisto-comunistă după 22 decembrie 1989, cu scopul de a-l înșuruba la putere pe comunistul „luminat” Ion Iliescu.
Protestul s-a declanșat spontan, după hotărârea lui Ion Iliescu, președintele așa-numitului Consiliu Național al Frontului Salvării Naționale, de a participa la alegerile parlamentare și prezidențiale deși promisese că nu o va face.
Frontul Salvării Naționale – FSN s-a constituit pe structurile teritoriale ale Partidului Comunist Român.
Practic, aceiași oameni, aceiași activiști de partid, dar cu numele schimbat. Era previzibil că vor câștiga alegerile cu scor mare.
Mai ales că exista un singur post național de televiziune controlat tot de ei.
Ca și fostele ziare comuniste care și-au schimbat doar numele, mai puțin ziarul „România liberă”.
Liderul opoziției, țărănistul Corneliu Coposu, revolutionarii autentici din perioada 17-21 decembrie grupati în asociații precum Societatea Timișoara, Liga Studenților, Asociația 21 decembrie din București s-au opus . Ca și Asociația Foștilor Deținuți Politici.
Voci puternice împotriva foștilor comuniști care au acaparat puterea au fost și ale disidenților regimului comunist, între care Doina Cornea, Radu Filipescu, Mihai Creangă, Anton Uncu, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana.
De asemenea, opoziția anticomunistă din exil, reprezentată de țărănistul Ion Rațiu.
Zi de zi, până după 20 mai 1990 (Duminica Orbului), ziua alegerilor, în Piața Universității se adunau peste 10.000 de protestatari.
Discursurile se țineau de pe balconul Universității. Au ținut discursuri personalități din lumea academică, din uniunile artiștilor, ale scriitorilor, ale studenților – care erau și organizatori, ba chiar și diplomați straini.
Se citeau mesajele de solidaritate din lumea întreagă.
Manifestul protestului este Proclamația de la Timișoara, care la punctul 8 interzicea nomenclaturii comuniste să ocupe funcții publice.
Protestatarilor li s-au alăturat și ministrul Învățământului, Mihai Sora, și Ambasadorul României la Paris, Alexandru Paleologu.
Ion Iliescu i-a numit „golani”, „haimanale” „legionari” pe protestatarii din Piața Universității.
După aceste blagosloviri iliesciene, Piata Universității s-a declarat zona liberă de comunism – „Golania”.
În țara asta, a „Golaniei”, am simțit bucuria comuniunii cu cei din jur, cu mii de oameni. Trăire unică!
Majoritatea protestarilor erau studenți și intelectuali. Desigur, au fost și mulți muncitori.
Cum era de așteptat, foștii comuniștii botezați în feseniști au câștigat alegerile deoarece ei le-au organizat, ei au controlat singurul mijloc de propagandă – televiziunea națională, care ajungea în toate casele oamenilor, ei au păzit urnele, ei au numărat voturile.
Ion Iliescu a ajuns noul președinte al României.
Protestul a fost înăbușit în sânge între 13-15 iunie 1990 , cu sprijinul minerilor chemați de Iliescu și coordonați de fostele structuri ale Securității, serviciul secret represiv al PCR.
Să nu uităm!”, a scris Ondine Ghergut pe Facebook.
