USR propune eliminarea indemnizațiilor membrilor ATOP

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

USR a solicitat public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică), entități cu rol consultativ care funcționează în subordinea consiliilor județene, finanțate din bugetul județean. Liberalul Ilie Bolojan afirma și el, zilele trecute, că în cazul în care această „autoritate” s-ar desființa de mâine, nu s-ar întâmpla absolut nimic.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră, însă, că aceste entități, cum este ATOP, dar și multe alte asociații care gravitează pe lângă instituții publice, finanțate din bugetul public, nu trebuie neapărat desființate, ci activitatea din cadrul lor să se deruleze pe bază de voluntariat. „Cei care activează în cadrul acestor structuri ar trebui să o facă benevol, să se implice voluntar, fără să primească încă un salariu în plus”, a comentat Tișe, subliniind că există directori de instituții care ajung să-și dubleze veniturile. „Unii directori au salariul chiar mai mare decât al meu, practic ei își dublează salariile, dar tot din bugetul statului, pentru că încasează o dată de la instituțiile pe care le conduc și apoi încă o dată de la asociația care e finanțată tot din bugetul public, și unde tot ei decid cât să-și dea salariu”, a spus Tișe.

USR consideră că e necesar să se înceapă cu ATOP și cer Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să-l introducă pe ordinea de zi a plenului.

Aceste structuri consultative, care funcționează la nivel județean, au ajuns să fie, în realitate, doar o formă de răsplată politică, fără o contribuție reală la creșterea siguranței cetățeanului, afirmă USR, într-un comunicat de presă.

„În 2020, s-au cheltuit peste 10 milioane de lei din bugetul public pentru aceste indemnizații. Un cost complet nejustificat pentru niște ședințe lunare fără impact real în siguranța cetățeanului. Proiectul depus de mine este blocat de ani buni în sertarele Comisiei de apărare din Camera Deputaților, dar acum poate fi deblocat, pus pe ordinea de zi și votat chiar săptămâna aceasta! Mă bucur că și domnul Ilie Bolojan ridică acest subiect. Soluția este deja pe masă: proiectul USR! E nevoie doar de voință politică”, a declarat deputata USR Pollyanna Hangan, inițiatoarea proiectului, citată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *