Consilierul local PSD Corina Croitoru cere modernizarea întregului curs al Canalului Morii

În ședința ordinară a Consiliului Local din data 18 aprilie 2018, cu prilejul discuției pe tema restructurării urbanistice a străzii Onisifor Ghibu, grupul consilierilor social-democrați clujeni a subliniat importanța corelării proiectelor investițiilor private cu necesitățile domeniului public. „Am ridicat problema Canalului Morii, ce urmează a fi reabilitat de investitori privați pe un segment de 200 […]

Continue Reading

Senatorul Vasile Ilea, PSD Cluj, readuce aminte de proiectele întârziate din Mănăştur

Senatorul clujean Vasile Ilea de la PSD readuce în atenţia opiniei publice două proiecte întârziate şi nefinalizate la termen de către municipalitate. Este vorba de parking-ul de pe Negoiu şi mansardarea Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Mănăştur.  Iată mai jos informarea lui Ilea: „În prezentul material mă voi referi la situația a două investiții […]

Continue Reading

Marius Nicoară: „Repartizarea locurilor/granturilor pentru studiile universitare de licență, master și doctorat, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019”

Subiectul reducerii numărului de locuri bugetate în universităţile de stat nu a fost ocolit de senatorul clujean Marius Nicoară, care a reacţionat printr-un comunicat de presă.  Decizia ministrului Educaţiei, Valentin Popa de a reduce numărul de locuri bugetate la studiile universitare de masterat și doctorat este o lovitură mai puternică financiar decât cea primită la alocarea locurilor […]

Continue Reading

Ministrul Valentin Popa este o rușine pentru sistemul românesc de educație! TNL Cluj îi solicită premierului Viorica Dăncilă să îl demită de urgență din funcție!

Filiala Cluj a TIneretului Naţional Liberal a remi presei un comunicat prin care îi cere premierului Viorica Dăncilă să îl demită de urgenţă pe Valentin Popa, ministrul Educaţiei, după reducerea masivă a locurilor bugetate în universităţi.  Din păcate, asistăm în aceste zile la o lovitură puternică și fără precedent aplicată de ministrul Educației, Valentin Popa, […]

Continue Reading

Liderul PSD Cluj, Horia Nasra, continuă ofensiva împotriva primarului Emil Boc – Azi: problema metroului

Parlamentarul clujean, Horia Nasra, președinte interimar al PSD Cluj, a transmis presei clujene un nou comunicat de presă împotriva primarului Emil Boc, desființând practic ideea metroului la Cluj pe care edilul a readus-o în centrul atenției la fiecare ciclu electoral.  Sub titlul „Minciuna are picioare scurte!”, deputatul „uns” de Liviu Dragnea la șefia social-democrațiilor clujeni […]

Continue Reading

Horia Nasra, preşedinte interimar PSD Cluj: „Va asfalta Antonia strada de cinci stele ‘În jurul Lacului’?”

Până să robotizeze funcţionarii publici din primăria Cluj-Napoca, Emil Boc trebuie să asfalteze o stradă de pământ din proximtitatea centrului: ‘În jurul Lacului’. „În 2016, Emil Boc a promis asfaltarea tuturor străzilor din Cluj-Napoca, inclusiv a celor private, după preluare, însă promisiunea a rămas nerealizată. Oare va asfalta robotul Antonia strada de cinci stele ‘În […]

Continue Reading

Consilierii locali clujeni PSD-ALDE, critici pentru dublarea indemnizațiilor membrilor a doua regii clujene

Consilierii locali PSD-ALDE Cluj-Napoca reclamă dublarea indemnizațiilor membrilor Consiliilor de Administrație din Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca și Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca. „Nu putem fi de acord cu acordarea unor indemnizații in creștere de la 750 la 1500 net către sinecuriști din jurul Primăriei Cluj Napoca, este vorba de nişte cheltuieli nejustificate, o […]

Continue Reading

Senatorul Vasile Ilea critică managementul defectuos de la Sala Polivalentă din Cluj

Senatorul PSD Cluj Vasile Ilea a criticat printr-un comunicat de presă managementul defectuos al Sălii Polivalente din Cluj-Napoca şi îi cere primarului Emil Boc explicaţii despre pierderile suferite de acest obiectiv. „Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a reafirmat recent preocuparea pentru infrastructura sportivă a orașului, dezvoltarea acesteia și oferirea posibilității unui acces cât mai larg […]

Continue Reading

Consilierii locali PSD+ALDE îi cer socoteală primarului Emil Boc cu privire la raportul Curţii de Conturi despre finanţarea ilegală a evenimentelor culturale

Consilierii Locali PSD+ALDE solicita primarului Emil Boc publicarea si discutarea rapoartelor Curtii de Conturi asupra activitatii Primariei Cluj Napoca pe ultimii 3 ani, in caz contrar nu vor participa la sedintele unde vor fi analizate cererile de privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor structurilor sportive precum si cererile privind acordarea de finantari nerambursabile […]

Continue Reading

Marius Nicoara: „Cum se face că într-o formă sau alta PSD s-a aflat la guvernare?!”

Senatorul clujean Marius Nicoara a transmis o scrisoare deschisa senatorilor si presedintelului Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, cu intrebarea „cum se ace ca intr-o forma sau alta PSD s-a aflat la guvernare?”, prezeta in plenul Senatului miercuri, 14 februarie. Redam integral mesajul senatorului PNL Marius Nicoara: „O scurtă intervenție am considerat-o necesară privind actuala situație politică creată […]

Continue Reading