Filiala clujeană a Uniunii Salvați România s-a constituit în această săptămână!

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Uniunea Salvați România, filiala Cluj-Napoca, s-a constituit oficial pe 21 septembrie, prin alegerea Biroului Executiv Local, iar Elek Levente, fondatorul Asociației Protecției Urbanistice Cluj-Napoca, este noul președinte al filialei USR Cluj.

În cadrul aceleia ședințe au fost aleși cei 5 vicepresedinți ai filialei, Radu Chirilă, Florin Chereji, Radu Boloveschi, Bogdan Rădulescu și Mihai Chereji. Biroul include și secretarul general, în persoana lui Ovidiu Nistor și trezorierul, în persoana lui Cătălin Sălăgean.

Comisia de arbitraj a USR Cluj va fi compusă din Cristian Olinca, Horațiu Iuga și Bărăitaru Dragoș precum și cenzorul Ana Mamut.

Ședința a avut loc în prezența secretarului general USR, Dumitru Moldovan.

„Am decis să mă implic în USR cunoscând activitatea desfășurată de echipa lui Nicușor Dan în domeniul urbanismului și convins fiind că activitatea mea civică poate fi completă doar prin implicare completă. Trebuie să ajungem în poziția din care să putem stopa aprobarea de abuzuri, atât administrative, cât si legislative, de orice fel si acest lucru este posibil doar prin participare politică”, a spus Elek Levente, presedinte USR Cluj-Napoca

„Susțin noile partide care apar și USR Cluj la alegerile din 11 decembrie, pentru că e cea mai bună
variantă de vot. Sunt oameni care s-au implicat ani de zile în societatea civilă, pe care îi știu nu doar
de la proteste, dar și de la dezbateri în care propuneau administrației politici publice mai coerente.
Avem nevoie de o alternativă cu rădăcini civice la o clasă politică oligarhică i coruptă, care isi
reprezintă propriile interese de grup în defavoarea interesului public”
, spune si Adrian Dohotaru, cercetător și activist, sustinător USR Cluj.

Uniunea Salvați România s-a format din Uniunea Salvați Bucurestiul după alegerile din 5 iunie când s-a clasat pe locul doi, obtinând un procent de 25% din voturile bucureștenilor.

Echipa USR Cluj a lansat și campania pentru strângerea de semnături necesare pentru a participa la alegerile parlamentare din 11 Decembrie. La nivel national USR are nevoie de aproximativ 200.000 de semnături pentru a depune candidaturi la Camera Deputaților și Senat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *