Informare MAI: 473 de sesizări de posibile încălcări ale legii electorale

Politica nationala

În ziua votului de duminică, 11 decembrie, au fost înregistrate 473 de sesizări privind posibile încălcări ale legii electorale, cu peste 22% mai puține decât la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012, potrivit unui comunicat al MAI.

„În urma verificărilor, circa 45% dintre sesizări nu s-au confirmat. În cazurile în care sesizările s-au dovedit a fi întemeiate, s-au luat măsurile legale, fiind aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de 26.100 lei. Totodată, au fost sesizate 104 de infracțiuni în care sunt cercetate 141 de persoane”, informează comunicatul MAI.

Potrivit sursei citate, în urma valorificării datelor puse la dispoziție de STS prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV), de la nivelul MAI au fost trimise către structurile teritoriale de Poliție un număr de 201 notificări privind validări multiple în secțiile de votare. Pentru toate aceste notificări se efectuează cercetări.

Alte cazuri sesizate au vizat continuarea propagandei electorale și apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112.

„Prefecții, subprefecții și peste 65.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și angajați ai altor structuri MAI au fost la datorie în aceste zile și au asigurat măsurile necesare care au avut ca scop buna desfășurare a procesului electoral. Cadrele MAI au verificat cu celeritate și imparțialitate toate sesizările privind săvârșirea de contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul de vot”, se mai arată în comunicat.

Centrul Național de Conducere Integrată al MAI va rămâne activat până la finalizarea întregului proces electoral.

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, a mulțumit luni angajaților MAI pentru „modul exemplar” în care și-au desfășurat activitatea în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *