Cristian Ghinea, USR: „Sunt iresponsabili! PSD rămâne fără bani dar dă spor la tot poporul”

Politica nationala

Viitorul ministru de la Fonduri Europene trebuie să ştie că mai are bani de asistenţă tehnică doar pentru un an, a avertizat deputatul USR Cristian Ghinea.

Social-democraţii vor să acorde un spor de fonduri europene de 75% din salariu tuturor angajaţilor de la Agricultură şi de la Ministerul Dezvoltarii Regionale, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Cristian Ghinea.

„Sunt iresponsabili! Sporul de fonduri europene este râvnit de toată funcţionărimea din administraţia centrală. 75% din salariu! Cândva prin anii 2000 a apărut ideea acestui spor. Salariile erau mici în ministere, munca pe proiecte de fonduri necesita expertiză. S-a dat o decizie privind sporul de 75% pentru cei care au performanţe. Atenţie: pentru cei care au performanţe. Apoi sporul a început sa fie luat de TOŢI angajaţii ministerului. Asta a fost o decizie stupidă a lui Eugen Teodorovici. UE ne dădea bani pentru „asistenţa tehnică”. Adică pentru a ajuta instituţiile să scrie proiecte. Exact ce ne lipsea”, a decarat Ghinea.

Potrivit fostului ministru al Fondurilor Europene din Guvernul Cioloş, social-democratul Teodorovici a decis să dea sporul din banii UE, nu de la buget.

„Şi dacă tot e de la alţii, să dea la toţi din minister. Evident, cum s-a dus vorba de spor, diverse instituţii au început să îşi inventeze atribuţii legate de fondurile europene, ca să ia şi angajaţii lor sporul. Nimeni nu s-a întrebat: dar cât vor ajunge banii de „asistenţă tehnică”? Nu mai zic că acum asistenţa tehnică este descurajată de fapt, că dacă dai bani de acolo pentru asta scade din ce a devenit de facto fond de salarii. Ei bine, când eram ministru am cerut o analiză: cât ne vor ajunge banii de la UE pentru spor? A fost dificil să primesc un răspuns şi a venit mai degrabă pe căi neoficiale (asta e o poveste în sine, pentru altădată)”, a precizat Cristian Ghinea.

Deputatul susţine că, la ritmul de cheltuire de atunci, banii respectivi se termină în mai 2019.

„Îl avertizez pe viitorul ministru de la Fonduri Europene că mai are bani de asistenţă tehnică doar pentru un an. Apoi sporul „de fonduri” va trebui tăiat sau retrecut pe bugetul naţional. Acum iresponsabilii vor să dea sporul la toţi angajaţii ministerelor Agriculturii si Dezvoltării. Ai, n-ai treabă cu fondurile UE iei spor de fonduri. Evident, dacă vor face asta banii se vor termina chiar din acest an. Ce trebuie făcut? Revenit la sistemul prin care sporul de fonduri e o primă de performanţă, nu un bonus pentru toţi angajaţii. Această decizie nu va fi populară printre angajaţi, dar asta e situaţia. Ce avem acum e o aberaţie. Care se întinde. Repet pentru viitorul ministru: funia ajunge la par în mai 2019 oricum. Succes!”, a afirmat Cristian Ghinea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *