Primul partid care îşi anunţă prezidenţiabilul. PNL a votat susţinerea lui Iohannis la alegerile din 2019. Orban, propus premier

Politica nationala Slider

Consiliul Naţional al PNL a decis duminică să îl susţină pe actualul preşedinte Klaus Iohannis dacă va candida pentru un nou mandat prezidenţial şi pe preşedintele PNL Ludovic Orban pentru poziţia de premier, dacă partidul va câştiga viitorul scrutin parlamentar.

Din cele 817 voturi exprimate la reuniune, 793 s-au îndreptat spre susţinerea lui Klaus Iohannis dacă va candida pentru un nou mandat prezidenţial.

Din cele 821 de voturi exprimate pentru susţinerea prezumtivului premier al PNL, Ludovic Orban a primit 685 şi Viorel Cataramă a primit 113 voturi.

Ludovic Orban a declarat că PNL îşi doreşte un guvern „suplu, european, cu 14-15 ministere” şi că „toţi cei angajaţi de PSD fără concurs” trebuie „daţi afară” din administraţia centrală.

 Delegaţii Consiliului Naţional al PNL au decis suplimentarea ordinii de zi cu două noi puncte, respectiv validarea ca propunere pentru funcţia de prim-ministru a liderului liberalilor, Ludovic Orban, şi a celei de candidat la funcţia de preşedinte al României, pentru alegerile din 2019, a lui Klaus Iohannis.

Propunerea pentru susţinerea drept candidat al liberalilor la Preşedinţie a lui Klaus Iohannis a fost făcută de liderul liberalilor, Ludovic Orban, iar cea pentru funcţia de premier a fost făcută de prim-vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu.

„În documentele care urmează să fie adoptate astăzi o să vedeţi că scrie că urmează să construim, să creăm un nou program de guvernare un lucru atât de aşteptat de români, un program care să arate că suntem, într-adevăr, alternativa la PSD. De ceea cred că este absolut normal să solicit introducerea pe ordinea de zi a unui nou punct şi anume să formalizăm desemnarea candidatului Partidului Naţional Liberal la funcţia de prim-ministru în persoana preşedintelui partidului, domnul Ludovic Orban”, a declarat Iulian Dumitrescu de la tribuna Consiliului Naţional.

„Este o necesitate din punct de vedere statutar, este o necesitate din punct de vedere politic, validarea candidatului la preşedinţia României din partea PNL se decide în Consiliul Naţional.După cum vedeţi, după o bună perioadă de vreme adversarii noştri politici au o strategie sistematică de creare a unei false imagini că ar exista o distanţă între PNL şi preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis este ales preşedinte al României ca şi candidat din partea PNL. PNL s-a angajat în parteneriat cu preşedintele României să pună în practică proiectele lansate în perioada candidaturii”, a declarat preşedintele PNL Ludovic Orban.

785 de delegaţi ai PNL s-au reunit, la Palatul Parlamentului, pentru şedinţa Consiliului Naţional al partidului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *