Fostul lider PNL Crin Antonescu a afirmat, luni seară, că are încredere în instituţia PSD şi în preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, atâta timp cât a acceptat propunerea lor de a fi candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale.
Crin Antonescu a fost întrebat, luni seară, la Antena 3, dacă mai poate avea încredere în sinceritatea lui Marcel Ciolacu şi a social-democraţilor, după ce mai mulţi lideri ai formaţiunii au contestat eventuala sa candidatură din partea coaliţiei.
El a precizat că înţelege mai multe lucruri decât se văd.
”Eu pot să înţeleg mai multe lucruri decât se văd datorită experienţei mele politice. Am condus şi eu un partid, un partid în care foarte multe voci au vorbit totdeauna. Am făcut şi eu parte dintr-un partid în care la rândul meu, nemaifiind preşedinte am vorbit altceva decât partidul, vezi recenta campanie electorală a Partidului Naţional Liberal la prezidenţiale, când eu am fost unul dintre cei mai acerbi critici ai candidaturii domnului Ciucă, atunci candidat al PNL”, a declarat Crin Antonescu.
El a menţionat că poate l-a ajutat pe Ciolacu să clarifice anumite lucruri la el în partid.
”Ştiu ce înseamnă un partid mare, ştiu cât de delicată poate să fie poziţia liderului în aceste împrejurări delicate. Aştept ca domnul Ciolacu să facă – poate că l-am ajutat cumva pe domnul Ciolacu să clarifice acest lucru la dânsul în partid. Are nişte opinii, sunt nişte oameni, au dreptul la ele, poate sunt unele şi nu s-au exprimat public şi în PNL. Poate să fie oriunde, şi la UDMR. Îşi fac forurile respective, şedinţele hotărăsc într-un fel sigur după aceea se intră în altă logică. Tocmai asta am spus eu, dar încredere am pentru că, repet, altfel nu aş fi acceptat propunerea pe care aceşti oameni mi-au făcut-o. (…) A fost o discuţie extraordinar de scurtă şi răstimp de o noapte în care eu am avut timp să dau răspuns acestei solicitări”, a afirmat Crin Antonescu.
Poate vă interesează să citiți și:

