A început vaccinarea anti-COVID a personalului medical de la Spitalul Clujana. 12.500 de cadre medicale din județul Cluj vor fi vaccinate în etapa I

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Luni, 4 ianuarie, a început vaccinarea personalului medical de la Spitalul Clujana, cât și alte unități sanitare de pe întreg județul Cluj. În total, în această primă etapă din campania de vaccinare anti-COVID vor fi vaccinate circa 12.500 de cadre medicale.

Subprefectul Clujului, Irina Munteanu, a acordat declarații presei în această dimineață la Spitalul Clujana. Aceasta a declarat că în această dimineață au fost distribuite 3565 de doze de vaccin către cele 19 centre din județul Cluj, iar 8 unități sanitare au început deja vaccinarea.

„A început etapa I de vaccinare care se adresează personalului sanitar și social, atât din domeniul public și privat. În dimineața asta au fost distribuite 3565 de doze de vaccin, 713 flacoane a câte 15 unități către cele 19 centre din județ, cu mențiunea că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și-a încheiat vaccinarea. Toate vaccinurile au ajuns pe întreg județul. Sunt deja 8 unități care au dat deja primul vaccin, fiecare centru de vaccinare și-a făcut propriul program în funcție de activitate și estimările pe care le-am făcut.

Totul merge bine, vaccinurile au fost distribuite pentru trei zile, urmând ca ulterior să se actualizeze stocul, necesarul, în funcție de nevoile pe care fiecare centru de vaccinare le exprimă. Sunt suficiente de doze pentru cele aproape 12.500 de cadre medicale pentru această etapă. Listele sunt într-o continuă mișcare și actualizare, unele persoane se reactualizează, se introduc alte persoane pe listă.

Listele sunt făcute de așa natură astfel încât să se poată suplimenta și să fie rezerve astfel încât în permanență să avem un circuit continuu pe partea de vaccinare.

Vaccinurile au plecat de la Spitalul Militar azi dimineață în jurul orei 5, au fost scoase din ultrafrigiderele de la temperatura de -80 de grade, au fost preluate de către ISU și duse la DSP, unde s-a făcut porționarea pentru centrele de vaccinare, în funcție de nevoile transmise de fiecare centru. Acestea au plecat în mașini ISU și MApN către centre, în spitalele din Cluj-Napoca, Dej, Huedin, Câmpia Turzii, Turda, Gherla și în alte județe”, a declarat subprefectul Clujul, Irina Munteanu.

Începe vaccinarea în centrele rezidențiale și în căminele de bătrâni

„În paralel cu campania pentru personalul medical merge și cea pentru personalul social, iar aici mă refer la centrele rezidențiale de vârstnici, unde urmează să centralizăm toate datele cu privire la numărul rezidenților care urmează să fie vaccinați din cadrul acestor centre, cât și a personalului, astfel încât cele două echipe mobile de vaccinare, una arondată Spitalului Militar și una Spitalului de Recuperare, care vor pleca pe teren și vor face aceste vaccinări în spațiile amenajate în cadrul acestor centre rezidențiale.

De asemenea pregătim centrele de vaccinare pentru populație, care necesită o avizare, anumite amenajări, astfel încât să fim pregătiți și pentru momentul când va începe vaccinarea populației„, a mai susținut Irina Munteanu.

„Nu s-a pierdut nici o doză de vaccin, s-a efectuat vaccinarea la Spitalul de Boli Infecțioase, 375 de doze, fără pierderi, toate au fost acoperite exact în planificarea inițiatlă„, a mai precizat subprefectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *