Rezultate surprinzătoare. Liderul AUR, George Simion, peste premierul Florin Cîțu la capitolul încredere

Politica nationala Slider

Centrul de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a dat publicității un sondaj de opinie la nivel național în luna februarie, cu rezultate surprinzătoare. În topul încrederii, românii îl preferă pe președintele Klaus Iohannis. 

Rezultatele sondajului CURS arată că politicienii din România se află într-un pronunțat deficit de încredere. Surpriza o constituie liderul AUR, George Simion, care reușește să-i depășească pe liderul USR, Dan Barna (18%), şi pe premierul Florin Cîţu (17%).

Potrivit cercetării sociologice, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, pe primul loc s-ar situa PSD cu un procentaj în creștere față de cel obținut la scrutinul din 2020, urmat de PNL aflat pe un trend descrescător și de USR-PLUS, care staționează.

Pe primul loc în topul încrederii se află Klaus Iohannis, cu 37% încredere multă şi foarte multă, dar şi cu 63% încredere puţină şi foarte puţină. Pe locul doi şi trei se află Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, cu 25%, şi Ludovic Orban, preşedintele PNL, cu 20%.

Tot la 20% încredere multă şi foarte multă se situează şi George Simion, liderul AUR. Traian Băsescu, Dacian Cioloş, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu se află la coada clasamentului, cu procente foarte mari la încredere puţină şi foarte puţină/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *