Noul coronavirus în județul Cluj. Unde este cel mai ridicat procent de infectare și care sunt comunele fără niciun caz

Sanatate Slider

Cea mai mare incidență COVID -19 din județ pentru ziua de 17 aprilie a fost înregistrată în comuna Sânmartin – 9,45 cazuri/1.000 loc. (12 cazuri la o populație de 1.270 de locuitori), apoi în municipiul Câmpia Turzii – 9,08 cazuri/1.000 loc. (250 de cazuri la o populație de 27.519 locuitori), în Ceanu Mare – 8,55 cazuri (32 de cazuri la o populație de 3.270 loc.) și în Săvădisla – 8,00 cazuri (33 de cazuri la o populație de 4.126 loc.). Comuna Bonțida, care zile întregi a condus acest clasament cu 10 sau mai mult de 10 cazuri la o mie de locuitori, a scăzut la 7,87 cazuri/1.000 de locuitori (38 de cazuri la o populație de 4.830 locuitori).

La polul opus, în comunele Aiton (1.093 locuitori), în Mărgău (1.632 loc.) și în Ploscoș (633 loc.) n-a fost înregistrat vreun caz de infectare cu SARS-Cov-2.

Intră pe acest link și vezi care este incidența COVID-19 în localitatea care te interesează. 

Reamintim că decizia de anulare a restricțiilor suplimentare este luată când rata de infectare cu noul coronavirus este de sub 7,00 cazuri/1.000 de locuitori, adică în prima zi când se va înregistra de la 6,99 (inclusiv) în jos. Conform prefectului județului Cluj, Tasnadi Szilard, relaxarea în toate UAT-urile (Unități Administrativ Teritoriale – n.r.) unde a fost cazul s-a făcut începând de marți, 13 aprilie. 

Sălile de sport/fitness din municipiul Cluj-Napoca și din UAT-urile în care incidența COVID-19 este cuprinsă între 4 și 7 cazuri/1.000 loc. vor rămâne închise.

Totuși, restricțiile rămân pe durata weekend-ului la Cluj (vineri, sâmbătă, duminică – n.r.), deoarece municipiul are o rata de infectare (6,03 cazuri/1.000 loc.) cuprinsă între 4 și 7,5 la 1.000 de locuitori.

Vezi care sunt valorile în orașele și municipiile județului Cluj în 16 aprilie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *