Dâncu despre eliberarea condiționată a lui Dragnea: „Aș vrea să îl văd cât mai repede liber”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider
Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD,  nu a evitat să răspundă la o întrebare a realizatorilor emisiunii Față în față, de la Digi24, privind eliberarea condiționată a lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD.
 
„Din punctul meu de vedere, orice membru de partid care a fost reabilitat, și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid. Nu a existat o tradiție în cadrul PSD-ului de a-și aduce înapoi foștii președinți. Mai degrabă i-a dat afară din partid sau s-au autoexclus”, (…) „Eu cred că cei pe care el i-a crescut în partid și i-a promovat, îi păstrează un anumit respect. Dacă nu îi păstrează niciun fel de respect, atunci înseamnă că el nu se va putea întoarce…Aș vrea să îl văd cât mai repede liber, nu am discutat cu el, aș fi vrut dar unu sunt pe lista scurtă de apelanți telefonici, îi port aceeași afecțiune din punct de vedere, politic a făcut greșeli. Nu știu ce va face în viitor”, a spus Dâncu, senator PSD de Cluj și președintele CN al PSD. Dâncu a fost o bună perioadă prieten bun, consultant și un apropiat al lui Dragnea.
 
Emisiunea o puteți vedea AICI
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *