Deputatul Emanuel Ungureanu, atac la adresa BOR pe tema opoziţiei faţă de educaţia sexuală: „Nu am văzut să fie foarte vehementă cu cazurile de pedofilie şi cu abuzurile sexuale comise de unii preoţi”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul USR-PLUS de Buzău Emanuel Ungureanu a lansat o serie de critici la adresa poziției BOR pe tema educației sexuale în școli.

Această reacție dură a Bisericii Ortodoxe RomReacția despre tema educației sexuale în școli este ciudată, ea nefiind la fel de vehementă cu abuzurile sexuale comise de unii preoți, spune Emanuel Ungureanu.

Ungureanu spune că sexualitatea trebuie privită ”ca un dar de la Dumnezeu pentru om”, nu ca fiind ceva rușinos și observă că există ”false pudori și multă ipocrizie” pe această temă. El susține că educația sexuală în școli îi poate învăța pe copii să se protejeze de prădătorii sexuali:

„Lumea se ferește de cuvântul sex. Sunt false pudori, e multă ipocrizie în clasa politică pe aceste teme, care trebuie abordate în mod echilibrat, natural, fără nici un fel de pasiuni, decât cu pasiunea pentru protecția copiilor noștri.

Am o fetiță de 12 ani, în clasa a cincea, știu exact care este nivelul de cunoaștere și nivelul de înțelegere. Începând cu această vârstă, copiii își pun întrebări și școala trebuie să fie un mediu în care în mod empatic, cu multă căldură, cu multă înțelepciune, un cadru didactic să îi ofere unei fete și unui băiat informațiile necesare pentru a se proteja de prădători sexuali, de persoane care vor să îi facă rău, de atingeri nepotrivite. Educația sexuală este ceva despre igiena minții și a trupului”, a declarat la RFI deputatul Ungureanu.

Biserica Ortodoxă Română a avut o reacție foarte dură pe tema educației sexuale în școli, pe care o califică drept ”un atentat la inocența copiilor, care îi va marca întreaga viață”, a declarat deputatul.

„Ciudată, în contextul în care nu am văzut Biserica Ortodoxă să fie foarte vehementă cu cazurile de pedofilie și cu abuzurile sexuale comise de unii preoți. Nu am văzut comunicate ferme în ceea ce privește comportamentul deviant din anumite mănăstiri.

E destul de ciudat că Biserica se opune, fără să stea la masă și să înțeleagă o lege, să înțeleagă sensul ei, necesitatea ei pentru o societate în care avem mame copii (…). Este și despre depășirea sentimentului de rușine. Haideți să vorbim despre sexualitate ca fiind darul lui Dumnezeu pentru om, nu ceva rușinos, de care ar trebui să te ferești! Educația sexuală este și despre relațiile sănătoase în cuplu și respingerea violenței sexuale în cuplu”, a mai precizat parlamentarul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *