Fostul social-democrat, Morar Costan, ales președinte al PNL Dej

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

PNL Dej și-a ales, joi, 8 iulie, în cadrul alegerilor interne, o nouă conducere pentru următorii 4 ani, care îl va avea în frunte pe fostul membru PSD, Morar Costan, primarul Dejului. 

Din echipa de conducere mai fac parte și Marius Mînzat, vicepreședinte CJ Cluj, consilierul județean Violeta Mureșan, respectiv fostul președinte al PNL Dej, Aurelian Mureșan.

„PNL Dej, o forță politică performantă și unită! Am avut plăcerea de a fi prezent astăzi (joi, n.red.) în Municipiul Dej, la alegerile interne pentru desemnarea biroului politic local pentru mandatul 2021-2025. Îl felicit pe domnul Aurelian Mureșan pentru modul exemplar în care a condus organizația PNL Dej în mandatul care tocmai s-a încheiat dar și pe toți membrii acestei organizații.

Pentru toată munca și rezultatele lor electorale, le transmit și pe această cale un sincer mulțumesc. Îl felicit și îi mulțumesc de asemenea vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, pentru toate realizările politice și administrative de la nivelul municipiului Dej și al CJ Cluj.

În egală măsură, îl felicit pe domnul primar Morar Costan pentru alegerea în funcția de președinte al PNL Dej și sunt convins că, alături de domnii Marius Mînzat, Aurelian Mureșan, Dan Gavrea, de consilierul județean Violeta Mureșan, de echipa de consilieri locali și de toți membrii PNL Dej, vor fi o echipă care continuă cu succes modernizarea acestui municipiu.

Partidul Naţional Liberal a demonstrat faptul că este singura forță politică ce se bucură de respect și care are capacitatea de a reprezenta interesele cetățenilor și de a îmbunătăți nivelul lor de trai. Prin fondurile europene absorbite la Dej dar și prin fonduri europene care vor veni în perioada 2021-2027, echipa condusă de domnul primar Morar Costan a avut și are capacitatea de a aduce avantajele apartenenței la UE în folosul dejenilor. Mult succes echipei liberale din Dej!”, a transmis liderul PNL Cluj, Daniel Buda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *