Cîţu trimite săgeți către Orban: „Pare să fie cel mai mare susţinător al moţiunii USR-AUR”

Politica nationala

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri seară, în platoul Digi24, că preşedintele PNL Ludovic Orban “pare” să fie cel mai mare susţinător al moţiunii de cenzură depusă de USR-PLUS şi AUR, adăugând că acesta va trebui să le explice liberalilor poziţia sa referitor la moţiune.

„Da, bineînţeles, a fost la ultimul BPN în care s-a cerut vot pentru susţinerea demersurilor premierului, de susţinere a premierului Florin Cîţu, a demersurilor pe care le voi face în continuare la guvernare şi a votat chiar pentru. Deci există colaborare, discutăm. Mă surprind acţiunile sale din Parlament din ultima perioadă, dar asta este.

Am mai spus, pare cel mai mare susţinător al moţiunii USR – AUR. Este cel care doreşte foarte mult să fie citită neapărat, să treacă această moţiune. El trebuie să răspundă liberalilor pentru că până la urmă este vorba de premierul liberal, este vorba de PNL. Dacă preşedintele PNL pare în spaţiul public că este cel mai mare susţinător al unei moţiuni URS-AUR, trebuie să le explice lor acest lucru”, a precizat premierul.

De asemenea, Cîţu i-a reproşat lui Orban că nu a depus la fel de multe eforturi în cazul legii consumatorului ca în cazul acestei moţiuni, adăugând că un preşedinte al PNL nu poate contribui la prăbuşirea unui guvern liberal:

„I-am spus public că mă surprinde că la 11 noaptea a stat să facă un BPR pentru această moţiune, dar niciodată nu l-am văzut să stea la 11 noaptea pentru legea consumatorului sau alte proiecte de legi. Doar mă surprind aceste acţiuni. Aceste acţiuni trebuie explicate membrilor PNL că un preşedinte al PNL poate ajuta să pice un guvern liberal”.

Remarcile lui Cîţu vin pe fondul anunţului făcut de şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care împreună cu şefa Senatului, Anca Dragu, a convocat, pentru joi, plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea moţiunii de cenzură susţinute de USR PLUS şi AUR împotriva Cabinetului Cîţu. Orban şi Dragu îşi justifică demersul invocând patru decizii CCR.

Totodată, Orban a avertizat, miercuri, că orice boicotare a moţiunii de cenzură, “prin chichiţe procedurale, prin şmecherii, prin boicotarea cvorumului sau prin absenţa de la şedinţele Parlamentului”, reprezintă un „atentat” la democraţie şi la statul de drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *