VIDEO Ursula Von de Leyen: Comisia Europeană dă undă verde PNRR-ul României

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Politica nationala Slider

Comisia Europeană dă undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu.

 

„Astăzi, Comisia Europeană dă undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Acest lucru are loc în urma unei evaluări meticuloase şi unei foarte bune cooperări şi vreau să vă felicit pentru asta şi să vă mulţumesc pentru cooperare”, a spus şefa executivului comunitar.

Ea a adăugat că Planul României a răspuns unor „criterii foarte exigente” stabilite de Comisie alături de Consiliul European. Şefa Executivului comunitar a vorbit de importanţa fondurilor europene respective în domenii precum Sănătatea, energia verde, digitalizarea, „provocările structurale din România”.

„Vă laud pentru includerea venitului minim, pentru susţinerea celor mai vulnerabili şi a gospodăriilor ce înregistrează sub venitul minim şi dacă mă uit la pachetul de reforme, văd că reformaţi şi sistemul de Educaţie. Viitoarea generaţie merită cu brio acest lucru”, a afirmat Ursula von der Leyen.

Ea a afirmat că aprobarea de luni este o „bornă importantă”.

„În niciun caz nu este aici finalul, munca grea acum începe. Acum vorbim de implementarea Planului”, a arătat înaltul oficial, care a mai spus că va fi alături de autorităţile române, la fiecare pas, pentru a se asigura că „fondurile vor fi folosite pentru scopurile convenite”.

„Vreau să subliniez recunoştinţa mea pentru cooperarea excelentă în ultimele săptămâni şi luni. A fost greu să pornim acest Plan. Asemenea (planurilor – n.r) altor state, sunt multe elemente de inovare, multe subiecte noi şi este o muncă grea să potriveşti reformele cu investiţiile şi cu bornele agreate”, a nuanţat preşedinta Comisiei Europene.

Ea a vorbit, în relaţia cu autorităţile române responsabile de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, de „condiţii de muncă excelente” şi de „încredere”.

„Am avut suişuri şi coborâşuri în dezvoltarea Planului şi ştim exact de ce avem nevoie. În ceea ce priveşte viitorul, avem motive pentru care există targeturi şi borne, în fiecare Plan, deci şi în cel român. Acestea trebuie îndeplinite pentru ca tranşa viitoare să fie virată”, a punctat Ursula von der Leyen. Astfel, a vorbit de un sistem de control care se asigură că „banii contribuabililor din UE sunt investiţi corect”.

Comisia Europeană a aprobat, luni, evaluarea pozitivă a Planului de Redresare şi Rezilienţă al României, care va putea primi, astfel, din partea UE, granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, anunţă Reprezentanţa CE la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, această finanţare va sprijini implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme, cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi va contribui în mod crucial la ieşirea României mai puternică din pandemia de COVID-19.

„Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR, analizând, în special, dacă investiţiile şi reformele cuprinse în plan sprijină tranziţia verde şi cea digitală, contribuie la soluţionarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european şi consolidează potenţialul de creştere, crearea de locuri de muncă şi rezilienţa economică şi socială a României”, precizează sursa citată.

În principiu, Consiliul are la dispoziţie patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei.

Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde de euro, sub formă de prefinanţare, şi anume 13% din suma totală alocată României.

Comisia Europeană va autoriza următoarele plăţi pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a jaloanelor şi a ţintelor prezentate în Planul de Redresare şi Rezilienţă, reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte implementarea investiţiilor şi a reformelor, mai arată Reprezentanţa CE la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *