Cum comentează deputatul PNL Sorin Moldovan situația războiului din Ucraina

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Întrebat de către reporterul Clujul Politic cum comentează situația războiului dintre Ucraina și Rusia, deputatul clujean liberal Sorin Moldovan a declarat că „rezistența poporului ucrainean și unitatea și solidaritatea comunității internaționale sunt adversari pe măsura dorințelor imperialiste ale lui Putin”.

Moldovan a mai susținut că pacea aduce prosperitate, iar războiul doar moarte și durere și i-a felicitat pe români pentru modul cum și-au exprimat solidaritatea față de refugiații ucraineni.

„Situația din Ucraina este una foarte tristă fiindcă vedem militari ruși și ucrainiei, dar și civili care își pierd viața într-un război pe care nici poporul rus și nici cel ucrainean nu și l-au dorit.

Declarațiile lui Vladimir Putin legate de folosirea arsenalului nuclear arată clar că lucrurile nu merg așa cum și-ar fi dorit. Rezistența poporului ucrainean împreună cu unitatea și solidaritatea comunității internaționale, se dovedesc adversari pe măsura dorințelor imperialise ale lui Putin.

În tot acest peisaj sumbru vedem și lucruri bune precum mobilizarea și solidaritatea pe care cetățenii români o arată față de refugiații care fug din calea războiului.

Este extraordinar modul în care au răspuns toți românii. Pacea aduce prosperitate, războiul doar moarte și durere!”, a declarat pentru clujulpolitic.ro, deputatul clujean Sorin Moldovan, cel care este și vicepreşedinte în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *