Un oficial militar rus a anunţat care este noul plan al lui Putin în Ucraina

Politica externa

Un oficial militar din Rusia a spus că Moscova intenţionează să controleze întreaga zonă de sud a Ucrainei, scrie presa rusa.

Astfel, agenţia de ştiri Interfax relatează că adjunctul comandantului districtului militar central al Rusiei, Rustam Minnekayev, a declarat că intenţionează să preia controlul total al Donbasului şi al sudului Ucrainei ca parte a celei de-a doua faze a operaţiunii militare.

Reuters notează că Rustam Minnekayev a spus de asemenea că Rusia intenţionează să creeze un coridor terestru între Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, şi Donbas.

Dar şi că controlul sudului Ucrainei va oferi Rusiei o poartă de intrare în regiunea separatistă moldovenească Transnistria.

„Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale de acces către Transnistria, unde există, de asemenea, dovezi că populaţia vorbitoare de limbă rusă este oprimată”, a declarat Minnegaiev, citat de Tass, la o întâlnire în regiunea centrală rusă Sverdlovsk, citat de mediafax.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *