Deputat de Cluj UMILIT de secretarul general adjunct al PNL

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul PNL Cluj, Cristina Burciu, din Turda, susține că a fost amenințată de secretarul general adjunct al PNL, Silviu Mănăstire (în acest moment e autosuspendat din funcție dar e membru PNL n.r.)

Burciu a povestit pentru siteul generalist Libertatea ce s-a întâmplat în afara restaurantului unde a fost amenințată: „M-am simțit umilită de Mănăstire, așa m-am simțit”, spune Burciu.

Sorin Năcuță, deputat PNL de Iași, și-a sărbătorit ziua de naștere la un local din București la finalul lunii octombrie. Năcuță spune că l-a văzut apărând pe Silviu Mănăstire, „pe care nu-l invitasem”. Aproximativ 20 de deputați PNL, femei și bărbați, erau în restaurant. Mănăstire s-a așezat la altă masă, lângă ministrul Popescu și alături de alți liberali. 

„La un moment dat, am văzut că între unii colegi și domnul Mănăstire au apărut discuții mai aprinse, se ridica tonul și abia atunci am întrebat ce se întâmplă. Au început să-mi explice colegii că i-a luat pe fiecare în parte, pe rând, cu fel de fel de ironii și la unii chiar le spunea de dosare, că ar avea niște dosare despre dânșii”, rememorează Năcuță pentru Libertatea.

Sorin Năcuță povestește că a încercat să aplaneze conflictele care au apărut cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere. „Am încercat să depășesc momentul. Am ieșit din restaurant împreună cu câțiva colegi, printre care și două doamne. Între timp, a ieșit și domnul Mănăstire și a continuat cu tehnica. Pe mine m-a întrebat de unde sunt parlamentar. I-am explicat că de la Iași. M-a întrebat ce învârt eu la Iași, eu m-am gândit că mă întreabă ce profesie am. Am spus că sunt energetician, că am avut o firmă de construcții și de proiectări. Îmi spune: «Nu am dosarul». I-am spus că foarte bine că nu am un dosar și nu sunt în evidența dumneavoastră”, a povestit deputatul Năcuță pentru Libertatea. Dar, în timpul discuției cu deputatul, Silviu Mănăstire abordează o doamnă parlamentar, Cristina Burciu, deputată de Cluj, aflată în apropiere, își amintește deputatul liberal. 

„Mănăstire i-a spus: «Sunteți o pesedistă ordinară» sau ceva de genul acesta. Doamna Burciu a trecut de la PSD la PNL, mi-am dat seama că știe subiectul. Doamna s-a enervat, s-a înroșit la față. Am făcut apel la calm și l-am rugat să nu provoace, să termine cu provocările, că nu e momentul și mai erau și alte persoane”, continuă povestea Sorin Năcuță. Cristina Burciu a confirmat întregul incident pentru Libertatea. Spune că nu îl cunoștea nici ea în mod direct pe Silviu Mănăstire.

Așa cum am precizat mai sus, Mănăstire, fost realizator TV la B1 TV și fost jurnalist la Cluj-Napoca la mai multe ziare locale si naționale înainte să meargă la București,  s-a autosuspendat din funcția de secretar adjunct după ce siteul g4media.ro a dezvăluit că a avut ordin de restricție față de iubita sa pe care a batut-o. Ulterior cei doi s-au împăcat iar iubita lui a dat declarații de susținere pentru Mănăstire. Incidentul cu deputații a fost înainte de incidentul cu lovirea iubitei sale. Cu toate acestea, Mănăstire, când a anuțat că se autosuspendă i-a amenințat cu un contraatac pe jurnaliștii de la G4media.ro. Silviu Mănăstire este un apropiat al secretarului general al PNL, Lucian Bode, ministru de interne în acest moment.

Cristina Burciu e deputat de Cluj, PNL. E la al doilea mandat de deputat, primul a fost în PSD. Provine din municipiul Turda, unde locuiește, și este o apropiată a primarului Cristian Matei. Ambii au plecat de la PSD la PNL. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *