Soluțiile USR Cluj privind școala și dinamica demografică

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Clujenii merită școli noi pentru a ține pasul cu dinamica demografică, susține USR Cluj.

Într-o conferință de presă, la care au participat consilierile locale Alexandra Oană și Adriana Cristian, precum și deputatul Viorel Băltărețu, președintele organizației Cluj-Napoca, USR a demonstrat, cu date și imagini, că modernizările nu țin loc de școli noi, nici din perspectiva calității educației, nici din cea a traficului.

Spațiul Școlar: O problemă ignorată

Unul dintre aspectele semnalate de Alexandra Oană este transformarea spațiilor funcționale, precum laboratoare și cantine, în săli de clasă. Conform normativelor legale, suprafața utilă a unei clase ar trebui să fie de 132 m^2, iar aria construită cu cotă parte ar trebui să fie 205 m^2. Actuala administrație a optat pentru încălcarea acestor normative, sacrificând calitatea spațiului școlar în numele unei „modernizări” iluzorii.

Cursurile După-Masă: O soluție nefericită

Datele furnizate de Inspectoratul Școlar Județean relevă că în prezent, 10 școli clujene au cursuri după-masă, cuprinzând un total de 53 de clase de primar și gimnaziu. Este o realitate care crează un stres inutil asupra a peste 1300 de copii și familiile lor.

Traficul: Un indicator al disfuncționalității

Extinderea școlilor existente nu a reușit să rezolve problema traficului și a aglomerației. Școlile noi construite în cartierele noi ar fi oprit naveta clujenilor între cartiere. Contrar conceptului de „oraș de 15 minute”, copiii sunt nevoiți să se deplaseze din cartierele noi în zona centrală sau în cartierele vechi, fapt ce a generat o presiune semnificativă asupra infrastructurii urbane.

Alexandra Oană

Soluțiile USR

În ultima ședință de CL, primarul Emil Boc a afirmat, de mai multe ori, că România ar fi un loc perfect dacă ar funcționa precum Clujul. În acest context, Adriana Cristian, consilier local, a prezentat exemple de bune practici din orașele administrate de USR și soluțiile pentru rezolvarea problemelor din Cluj-Napoca.

Radu Mihaiu, primar al Sectorului 2 București, a implementat un sistem kiss&go – spații dedicate în fața școlilor unde părinții staționează 1 minut pentru a lăsa copiii. Această soluție este una care poate fi implementată rapid și care ar ameliora și organiza fluxurile de trafic din jurul școlilor, în perioada cea mai aglomerată – dimineața.

Allen Coliban, primar al orașului Brașov, are în implementare 2 proiecte extrem de utile și pentru Cluj: închirierea unui spațiu potrivit pentru a acomoda o școală buffer și programul pilot, asigurat din fonduri locale, masă caldă în școli.

Al treilea exemplu este la Timișoara, unde Dominic Fritz, aflat în funcție de 3 ani, nu de 20, termină anul viitor o școală nouă, a doua, construită de la zero pentru 446 de elevi din ciclurile primar și gimnazial.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *