Președintele PSD Cluj, eurodeputatul Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, susține că geopolitica secolului XXI nu mai este definită în primul rând de frontiere naturale sau de relieful clasic, ci de infrastructurile strategice care conectează lumea. Într-o analiză publicată recent, Dîncu afirmă că ideea potrivit căreia geografia „se răzbună” pe globalizare explică mai degrabă trecutul decât realitatea actuală.
În ultimii ani, unul dintre cele mai influente argumente din geopolitica populară a fost formulat de Robert Kaplan. Ideea sa este simplă și seducătoare. Geografia se răzbună, după decenii de globalizare și entuziasm tehnologic, spune Kaplan, relieful își reia rolul.
Geografia nu se răzbună, geografia se transformă
Munții, câmpiile, mările, strâmtorile revin în centrul istoriei și limitează ambițiile politice. Este o idee elegantă, aproape poetică, dar tocmai aici apare problema: descrie bine trecutul, dar ratează mutația prezentului. Geografia nu se răzbună, geografia se transformă.
Cluj24.ro
Kaplan are dreptate atunci când spune că geografia nu dispare, dar greșește când presupune că ea revine ca limită dominantă a politicii. Da, relieful nu a dispărut, Marea Neagră contează, strâmtorile contează, coridoarele energetice contează, dar toate acestea contează astăzi într-un sistem strategic radical diferit. Ele nu mai sunt bariere, ci sunt noduri. Marea Neagră nu mai este o frontieră naturală, este un spațiu de infrastructură militară și energetică. Strâmtorile nu mai sunt doar obstacole maritime, ele sunt coridoare logistice integrate în sisteme globale de securitate.
Geografia clasică a fost o geografie a obstacolelor, geografia contemporană este o geografie a conectivității. Aceasta este diferența esențială.
În lumea lui Kaplan, relieful limitează mișcarea, în lumea noastră, infrastructura reorganizează spațiul. Cablurile submarine traversează oceane, sateliții ignoră frontierele, dronele ocolesc relieful, rețelele digitale dizolvă distanțele.
În această realitate, geografia nu se răzbună pe tehnologie, tehnologia rescrie geografia și, uneori, o face brutal. Un aeroport militar devine mai important decât un lanț de munți. Un cablu submarin devine mai strategic decât o frontieră naturală. Un centru de date devine mai vulnerabil decât o bază militară.
Aceste lucruri ar părea absurde pentru un strateg al secolului XIX, dar ele definesc securitatea secolului XXI. Kaplan vede lumea ca pe o hartă fizică, problema este că astăzi lumea funcționează ca o hartă de sisteme. Această mutație este esențială pentru a înțelege conflictele actuale. În Ucraina nu luptă doar armate. Luptă sateliți, rețele logistice, infrastructuri energetice și sisteme informaționale. În Orientul Mijlociu nu contează doar relieful, contează raza rachetelor, densitatea infrastructurii și arhitectura alianțelor.
Ad
Geografia nu dispare, dar își schimbă natura, ea nu mai este un scut, devine o platformă. O platformă pentru infrastructuri energetice, pentru coridoare logistice, sisteme militare integrate. Aceasta este adevărata transformare, geografia nu se răzbună pe globalizare. Geografia devine infrastructură a globalizării. Cine rămâne captiv ideii romantice a reliefului protector riscă să rateze această mutație. Pentru că securitatea contemporană nu se mai construiește în jurul obstacolelor naturale, se construiește în jurul rețelelor. Munții pot fi depășiți, distanțele pot fi comprimate, frontierele pot fi ocolite, dar o rețea strategică solidă este greu de destabilizat.
Aceasta este lecția geopolitică a epocii noastre: nu geografia care se răzbună, ci geografia care se metamorfozează.
