FOTO Discuții la UBB între conducere și ambasadorul Mexicului

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, împreună cu o echipă UBB, i-a avut oaspeți pe reprezentanții Ambasadei Mexicului în România, E.S. doamna Amparo Erendira Anquiano Rodriguez, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Mexicului în România, și domnul Benito Santiago Jimenez Sauma (Deputy Head of Mission).

Discuțiile s-au focalizat pe colaborările academice în zona educației (cu un accent suplimentar pe științele economice) și cercetării (cu un accent suplimentar pe zona Africii), dar și pe colaborarea cu companii din mediul socio-economic în logica dezvoltării-inovării.

Interesul universităților din Mexic pentru alianțele universitare europene și pentru European Institute for Innovation and Technology a fost de asemenea discutat.

Discuțiile se vor concretiza în contacte și vizite directe între universități (inclusiv companii din mediul socio-economic), organizate și cu suportul ambasadei.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *