Activistul de mediu Adrian Dohotaru revine și îi dă replica filologului Adrian Papahagi în chestiunea parcului ”Iuliu Hațieganu”.
Într-un comunicat remis redacției Clujul Politic și intitulat ”Parcul Babeș: câteva precizări din partea unui „demagog comunist”, după cum m-a numit Papahagi, care e într-un straniu acord cu cel care îl jignește”, Dohotaru își explică pe larg cerința de a deschide o parte din parc, care aparține primăriei pe 5 hectare, publicului.
Reamintim că Papahagi a cerut rectorului UBB să nu achieseze la cerințele ”comunistului” Dohotaru.
Redăm comunicatul:
Dezbaterea publică la noi, în măsura în care există, e la un nivel firav pentru că în locul argumentelor sunt folosite invective. Adesea, nici nu sunt citite argumentele adversarului de idei, motiv pentru care polarizarea, mai ales pe social media, se produce rapid. De aceea, apelurile de a-mi găsi o „meserie onestă”, nu de agitator. de „activist demagog” nu își au rostul pentru că sunt mândru de munca mea în mediul asociativ, de activism care înseamnă cetățenie implicată, nu pasivă. Ați fi uimiți câte lucruri se pot îmbunătăți când mai mulți cetățeni sunt activi! După cum sunt mândru să fiu prin cercetări aplicate și cu un picior în universitate, problema gadurilor la Someșul nostru, tratând-o, de altfel, și într-un capitol dintr-o carte la care lucrez acum. Reacționez nu atât la ofense, cât pentru cei care în zgomotul general nu au citit clar argumentele anterioare.
Argumentul tradiției
Pe scurt, am folosit argumentul tradiției când în ultima adresă către rectorat, postatpă și pe Clujul Civic, am arătat că Iuliu Hațieganu a gândit parcul ca spațiu public cu deschidere către Someș și Canalul Morii, după cum dovedesc schițele din perioada interbelică.
În același timp, nu preiau ad litteram tradiția, pentru că de tradiția gardurilor se folosesc și apărătorii acestui status quo prin care parcul e închis, avantajul evident fiind că e mult mai aerisit.
Filtrez tradiția pentru că în afara dorinței firești de popularizare a mișcării de masă pentru un corp social sănătos, Hațieganu folosea și argumente eugeniste, alteori naționaliste, argumente care pot degenera în rasism (Citat din Lucian Nastasă, Antisemitismul universitar în România (1919–1939): „Pe la începutul anilor 20, Haţieganu privea cu simpatie mişcarea antisemită, încă din primul număr al publicaţiei „Acţiunea Românească” contribuind cu texte pe această temă, cum ar fi şi Studenţimea în mişcarea naţională de acum, (I, 1924, nr. 1 din 1 noiembrie, p.7), unde scria că: „aceşti jidani pripăşiţi prezintă a doua minoritate, minoritatea paraziţilor, care suge sângele neamului nostru”; sau „mişcarea studenţească nu se prezintă ca o mişcare cu caracter religios, ci ca o mişcare naţională care cere purificarea vieţii noastre de stat”.”).
Într-un astfel de context naționalist interbelic, sunt mai ușor de înțeles insistența dr Hațieganu de a clădi prin sport soldați ai patriei, biserica din parc, poarta maramureșeană, despre care se anunță că va fi relocată lângă biserică, un nou monument dedicat eroilor aviației, pomenit de UBB, elemente patriotice cu care sunt în dezacord într-un parc sportiv, dar cu siguranță își pot avea locul altundeva. De altfel, pe poartă scria „Pro patria est, ludere dum videmur”, adică „Ar părea că ne jucăm, însă ne pregătim pentru a ne servi Patria”. Sigur că acest dezacord față de latura conservatoare a parcului sportiv nu înseamnă că biserica trebuie relocată, ci doar că parcul nu mai trebuie încărcat cu alte elemente care nu au legătură cu sportul de masă. Premisa mea e că gardul vine în continuarea acestei tradiții conservatoare, elitiste, de unde temerea „eugenistă” că romi, cerșetori ori necivilizați de toate felurile, inferiori în orice caz, pot invada această puritate serenă a parcului, l-ar putea profana.
Argumentul urbanistic
Folosesc acest argument urbanistic legat de deschiderea parcului, mai ales că zeci de arhitecți care au participat la un concurs internațional de arhitectură, din diverse echipe, au văzut în planșele lor un parc sportiv fără garduri la râu, așa cum se întâmplă acum în Parcul Rozelor la Someș și la Canalul Morii prin proiectul de reabilitare al malurilor Someșului. Deschiderea urbanistică contribuie mai general la o societate deschisă, în care valorile și diversitatea circulă, mai multă lume face mișcare, e în consens cu modul în care fondatorul vedea parcul ca loc în care 22.000 de oameni fac mișcare și doar 22 se uită, nu invers ca la un spectacol sportiv de fotbal, ca să parafrazăm modul în care vedea Hațieganu mișcarea.
Motivul pentru care insist pentru deschiderea parcului se leagă de viziunea pe care o propunem la Someș de a avea cel mai mare spațiu public verde din țară, un coridor pietonal și velo continuu, din Gilău până în Apahida, cu lățimi consistente pentru zona metropolitană. Dacă universitarii nu înțeleg generozitatea unei astfel de viziuni de bunuri comune, cum o să o înțeleagă Compania de Apă din subordinea Consiliului Județean să cedeze o fâșie lka margine care leagă două localități sufocate de trafic auto? Cum o să înțeleagă investitori privați din zona industrială a Clujului, unde sunt proiecte de restructurare urbană de miliarde de euro, că trebuie să cedeze o fâșie mai lată pentru bunuri comune ș funcțiuni publice? Cum o să înțeleagă primari din zona metropolitană să nu gândească alături de investitori și proprietari privați profitul pe termen scurt cu hale industriale prea aproape de Someș, sluțind peisajul râului? În sensul acesta, deschiderea parcului sportiv are o logică simbolică, de a provoca schimbări în cascadă.
Argumentul politico-administrativ
Doar fanaticii au păreri ferme, iar asta s-a întrevăzut în visceralitatea cu care Papahagi încearcă să-și desființeze adversarul, nu argumentele sale. Pentru că la nivel de argumente, în mod paradoxal argumentăm similar, dânsul ca un soi de concesie de a nu se plăti o taxă de 5 lei pe alei, eu ca ideal de societate deschisă, la care pot adera atât oameni cu crezuri liberale, dar și socialiste, sper eu și conservatoare, cu democrația ca numitor comun, democrație care se manifestă în spațiul public.
În ultima adresă către UBB, accept realitatea parcului împrejmuit, chiar dacă sunt în dezacord cu ea și cer ca parcul să fie închis noaptea, iar accesul cetățenilor să fie strict pe alei, mai ales că aleile, bună parte din ele, nu terenurile de sport, sunt în proprietatea Primăriei. Mai mult, când fac referire la acces liber pentru cetățeni, fac referire expresă la alei, nu la terenuri de sport, unde recomand UBB să introducă un sistem online de rezervare pentru ca toți studenții din Cluj, nu doar din UBB, dar și cadrele didactice, să aibă acces gratuit la terenurile de sport. Pentru rezidenți, poate fi acces cu taxă. În ciuda pretenției conducerii UBB, că există acces liber pentru studenții din toate universitățile, acest lucru nu se întâmplă, lucru de care universitari din alte universități sunt nemulțumiți, dar nu o spun îndeajuns de public din diverse motive. Realitatea e că terenurile de sport sunt închise cu cheia marea majoritate a timpului, în loc să fie puse la dispoziție studenților după ce prioritar își desfășoară activitățile studenții de Educație Fizică și Sport și de la celelalte facultăți.
Argumentul deschiderii pentru toate universitățile e legat de faptul că e mai degrabă un accident istoric că UBB administrează parcul, care ar trebui administrat de toate universitățile ca un prim pas, simbolic poate al consorțiului, pentru o necesară, cred eu, viitoare Universitate Metropolitană Clujeană. UBB acceptă teoretic acest argument, dar factual studenții din alte universități nu au acces gratuit la terenuri.
Un argument administrativ pe care îl înțeleg este legat de obstrucționarea procesului didactic. Dar orele nu se țin pe alei, iar campusuri deschise în Cluj ca USAMV ori Hasdeu arată că se pot ține și cursuri în clădiri ori în aer liber având mai multe zone de acces și nefiind necesară taxa de intrare pe alei.
Temerea că deschiderea parcului conduce la graffiti, vânzarea de droguri, renunțarea la pază e mai degrabă psihanalitică, nevoia de a-ți construi un complex de superioritate pentru a te diferenția de cineva mai slab decât tine, o alteritate nedorită. Nimeni nu a propus să se renunțe la pază, nimeni nu a propus să fie accesul gratuit peste tot, nimeni nu inferează că dacă alte campusuri din Cluj sunt fără taxă ajungem la vânzare de droguri ori pereți scrijeliți. În ciuda faptului că sunt mai multe spații publice în Cluj unde intrăm în contact ocazional cu homeleși, persoane care beau sau se droghează, romi, asta nu înseamnă că răspunsul este de a le închide, ci de a le administra mai bine. O mai bună administrare a unui parc, campus, spațiu public etc. înseamnă și tolerarea diferențelor, înțelegerea că în România sunt și persoane sărace și vulnerabile și doar intrând în contact cu o astfel de vulnerabilitate, putem rezolva aceste probleme, nu negându-le. Sigur că parcul sportiv nu e parc clasic, e campus, dar mai există destule campusuri în România care co-există cu rezidenții, la București sau Cluj existând protocoale de administrare comună, mai ales când o mobilitate rezidențială mai mare presupune cheltuieli în plus pentru universitate. E pot crea reguli clare: fără fumat în tot parcul, cu cu fumat cum e acum în locuri desemntate, fără biciclete cum e acum, fără alcool etc.
Mi se pare important de subliniat că UBB nu are dreptul moral să instituie taxe pe proprietatea Primăriei, mai ales că Primăria a livrat în concesiune simbolică de 1 leu pe an un parc deja existent în perioada interbelică, după cum Institutul Agronomic, acum USAMV, a donat un teren la care nu are acces, în ciuda pretențiilor UBB că toți studenții intră gratuit pe terenurile de sport.
Acest parc imens la Someș care se creează în timp la nivel metropolitan, deocamdată la nivel de posibilitate prin Planul Urbanistic Zonal care se creează la râu la nivel metropolitan, degrevează povara ca doar parcul sportiv să fie deschis. E un alt argument în favoarea deschiderii, în mod ideal, pentru o parte dintre noi, fără gard la râu, unde e proprietatea primăriei, sau ca un fel de compromis, cu mai multe porți și închiderea lor seara.
În final, de văzut și unde pozițiile sunt similare: aleile în parcul sportiv să fie deschise, că la alții nu există nici măcar concesia asta. Eu, cel puțin, am încercat prin polemica aceasta, să amintesc de acest spațiu public metropolitan, continuu, fără garduri sau măcar cu porți, așa cum femeile asociate au propus parcul central în secolul XIX, universitarii au creat parcul sportiv, muncitori au creat parcuri în perioada comunistă prin muncă patriotică. Problema e că scara de spațiu public pe care o propunem e atât de mare încât s-ar putea să pară abstractă pentru unii, scandaloasă pentru alții, dar sunt destul de sigur că aceasta e direcția spre care ne îndreptăm pentru că e cea mai rațională într-un oraș care are nevoie a aduce mai mulți clujeni în spații publice verzi.”
Citiți și:
Papahagi le cere lui Boc și David să nu cedeze în fața ”comunistului ” Adi Dohotaru
