Femeile social-democrate din PSD Cluj lansează campania ”Ești puternică”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

Sub egida Organizației Națiunilor Unite, 25 Noiembrie a fost declarată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, care, în acest an, este marcată de către Organizația Femeilor Social Democrate Cluj-Napoca prin demararea campaniei ”Ești puternică!”

Campania dorește să aducă în prim plan poveștile de viață ale femeilor ce au trecut prin rolul de victime ale violenței verbale, psihologice sau fizice, pentru a le reda vocea, prin organizarea de ateliere specifice și întâlniri, începând cu luna decembrie, în cadrul Clubului Femeilor Social-Democrate din Cluj-Napoca.

În pofida progresului social, violența bazată pe gen și pe alte forme de discriminare rămâne și în prezent, din păcate, un flagel la nivel mondial. Inițiativa campaniei Organizației Femeilor Social-Democrate din Cluj-Napoca din acest an își propune să redea vocea femeilor din Cluj Napoca și să scoată în evidențe povești și teme precum: violenţa împotriva femeilor reprezintă violarea drepturilor omului, violenţa împotriva femeilor are un impact major și afectează multiplele domenii ale vieții sociale, economice și de sănătate,  dar mai ales teme care să sublinieze că prevenţia este posibilă şi esenţială.

Obiectivul principal al campaniei este transmiterea unui mesaj ferm și articulat în spațiul public care afirmă că violenţa împotriva femeii este un comportament inacceptabil şi deviant și care să creeze un spațiu al dialogului pentru a găsi cele mai bune metode de prevenție împotriva abuzului de orice fel.

Campania ”Ești puternică” se adesează tuturor femilor din Cluj Napoca care doresc să își facă vocea auzită și care militează pentru eliminarea violenței impotriva femeii și a violenței de orice fel. Persoanele interesate să participle la ateliere și la dezbaterile din cadrul campaniei, sunt invitate să se înscrie,  printr-un email la adresa office@psdclujnapoca.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *