Prizonierii palestinieni eliberaţi au fost sărbătoriţi la întoarcerea în Cisiordania. Printre ei se află 24 de femei

Politica externa Slider

Palestinienii eliberaţi din închisorile israeliene au fost întâmpinaţi cu o atmosferă de sărbătoare vineri seară, când s-au întors în Cisiordania, conform News.ro.

În videoclipurile obţinute de CNN, prizonierii eliberaţi pot fi văzuţi defilând pe străzi, purtaţi pe umerii oamenilor, în timp ce mulţimile flutură steagul palestinian, precum şi pe cel al Hamas.

Treizeci şi nouă de persoane au fost eliberate vineri în baza acordului dintre Israel şi Hamas, care a presupus, de asemenea, eliberarea a 24 de ostatici din Gaza şi începutul unui armistiţiu de patru zile în enclavă.

Printre cei eliberaţi s-au numărat douăzeci şi două de femei, precum şi două fete. Au fost eliberaţi şi cincisprezece băieţi adolescenţi cu vârsta de până la 18 ani, cel mai tânăr în vârstă de 14 ani.

Unii ispăşesc pedepse pentru atacuri asupra israelienilor, în timp ce mulţi alţii sunt ţinuţi în detenţie administrativă, o practică intens criticată prin care oamenii sunt reţinuţi fără a cunoaşte acuzaţiile împotriva lor şi fără niciun proces legal.

Aseel El-Titi, o deţinută de 23 de ani eliberată vineri, a declarat pentru CNN că a aflat abia în acea dimineaţă că este eliberată. Dar, a spus ea, bucuria ei a fost umbrită când a aflat ceea ce se întâmplă în Gaza.

„Bucuria noastră este incompletă. Există martiri din cauza situaţiei din Gaza. Numărul martirilor din Gaza a devenit mai mare decât numărul prizonierilor [din închisorile israeliene]”, a spus El-Titi.

„În ciuda acestui fapt, poporul palestinian este ferm, iar Hamas încearcă să elibereze toţi prizonierii şi să pună capăt ocupaţiei”, a spus ea.

Wael Ahmad, prezent la punctul de trecere Beitunia din Cisiordania ocupată, unde prizonierii au fost conduşi după eliberare, a declarat pentru CNN că i-a fost greu să sărbătorească când atât de mulţi au fost ucişi în Gaza.

„Această sărbătoare este o greşeală. Sunt sfâşiat în bucăţi”, a spus Ahmad.

Pentru Hamas, aşteptata eliberare a  150 de palestinieni încarceraţi reprezintă o oportunitate de a-şi consolida în Cisiordania imaginea de portdrapel al rezistenţei palestiniene.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *