Activiștii de mediu de la S.O.S. cer Primăriei Florești, Cluj-Napoca și ABAST respectarea unor norma de mediu

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider
Activișii de mediu din cadrul Asociației Societatea Organizată Sustenabil (S.O.S) au solicitat, luni, 15 ianuarie, printr-o petiție adresată Primăriei Florești, Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa (ABAST) și Primăriei Cluj-Napoca respectarea unor norme de mediu din legislație.
 
Sesizarea întărește alte sesizări realizate de floreșteni, unde răspunsul autorităților a fost evaziv sau într-o logică de apărare a intereselor private, nu a celui public, a transmis SOS printr-un comunicat.
 
„1: îndepărtarea gardului la Someș, pe strada Lacului, care încalcă
prevederile legale ale anexei 2 ale Legii Apelor privind lățimea zonei
de protecție în lungul cursurilor de apă care prevede 15 metri
distanță. Îndepărtarea gardului nu trebuie să țină cont de
intervențiile posibile ale ABAST, care a constatat deja că gardul la
Someș nu respectă distanța legală, ci de posibilitatea posibilității
utilizării zilnice a malurilor Someșului prin amenajare minim
invazivă, așa cum și Primăria Florești s-a angajat din 2020, inclusiv
actualul primar Pivariu în campania electorală.
2. abrogarea prevederilor locale dintr-un HCL al comunei Florești care
prevăd îngrădirea terenurilor private pentru că astfel de prevederi,
respectate ad litteram conduc la fragmentarea habitatelor pentru
faună, dispariția cărărilor de plimbare și drumeție și distrugerea
peisajelor.
3. neacordarea vreunei autorizații de construire solicitate în
proximitatea Someșului pentru a nu periclita culoarul verde-albastru
la Someș
4. stoparea depozitării cu pământ și umplerea ochiurilor de apă rămase
în vederea unor noi ansambluri imobiliare care distrug farmecul zonei
și negocierea cu proprietarii fie pentru a face schimb de terenuri,
fie a autoriza noi construcții la cel puțin o sută de metri distanță
de râu.
5. cum zona de amplasare a gardurilor este la granița celor două
UAT-uri și având în vedere că s-au găsit soluție de proiectare la
marginea gardului companiei între cele două localități, să existe o
negociere administrativă între cele două UAT-uri ca un culoar
verde-albastru la râu să fie o soluție de mobilitate și urbanistică de
perspectivă imediată și nu îngropată de haosul imobiliar din
Florești.”, spune comunicatul celor de la S.O.S.
 
„Principalul motiv pentru care m-am mutat în zona Tineretului din
Florești, a fost Someșul si spațiul verde din zona. Motivul pentru
care am făcut sesizarea în legătură cu depozitarea pământului, este
strâns legat de modul în care primăria gestionează și protejează
natura. Tot spațiul ar putea fi folosit pentru a crea un parc sau o
zona unde oamenii pot sa vină si să se bucure de natură, să se
relaxeze, sau pur si simplu sa se plimbe pe lângă Someș. Tot spațiul a
devenit acum o „groapă de gunoi” a constructorilor din zonă, a
deșeurilor care vin de pe Someș si raman blocate printre copaci si pe
mal, si a proprietarilor care aleg sa blocheze accesul pe lângă
culoarul Someșului. Ajung să cred că legea este făcută doar pentru
unele persoane nu pentru toată lumea, având în vedere că primăria și
autoritățile competente aruncă vina una pe cealaltă si nu fac nimic în
legătură cu situația care se întâmplă.”, spune Nicușor Mitroi, rezident
Florești
 
„Primăria Florești tinde să repete la Someș greșelile pe care le-a
făcut și în alte părți ale comunei, permițând construirea haotică în
zone unde nu ar trebui să fie ansambluri imobiliare, ci să ne bucurăm
de puținele segmente în care râul e încă disponibil clujenilor
necanalizat. Cerem autorităților să își respecte angajamentul de
culoar verde albastru la râu în zona metropolitană, astfel încât acest
culoar să fie amenajat cât mai coerent astfel încât investițiile
imobiliare private să fie subordonate interesului public, nu invers”, spune și 
Adi Dohotaru, președinte al SOS. Asociația derulează campania intitulată ”SOS Someșul nostru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *