Andrei Muraru, despre tensiunile cu premierul Ciolacu din timpul vizitei în SUA: Instituţional, lucrurile funcţionează foarte bine şi Guvernul face o treabă foarte bună

Politica externa Slider

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, despre tensiunile cu premierul Ciolacu din timpul vizitei în SUA, că instituţional, lucrurile funcţionează foarte bine şi Guvernul face o treabă foarte bună în privinţa programului Viza Waiver de eliminare a vizelor pentru românii care circulă în această ţară.

Nu cred că nicio discuţie publică, fie ea şi în contradictoriu, poate să stea în faţa unui asemenea obiectiv ( ridicarea vizelor pentru SUA, nr). Instituţional, lucrurile funcţionează foarte bine şi Guvernul face o treabă foarte bună şi prin coordonatorul naţional pe care l-a numit şi comitetul interministerial şi grupurile de lucru care duc la îndeplinire sarcinile din planul de lucru împreună cu partea americană. Nu există niciun fel de obstacol ”, a spus Ambasadorul României în SUA, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre conflictul cu premierul Marcel Ciolacu din timpul vizitei acestuia în SUA.

Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre acest subiect şi dacă acesta i-a reproşat ceva, Ambasadorul Andrei Muraru a precizat că nu poate să devoaleze discuţiile cu şeful statului.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul Marcel Ciolacu le va avea în Statele Unite ale Americii şi a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul Marcel Ciolacu le va avea în Statele Unite ale Americii şi a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat.

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat la afirmaţiile ambasadorului Muraru şi a declarat că cea mai mare calitate în politică este răbdarea. Premierul Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu la Prima News despre reacţia lui Andrei Muraru în cadrul vizitei sale oficiale în SUA că nu a înţeles foarte bine ce a vrut domnul ambasador şi că aşteaptă pe ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, să lămurească lucrurile cu ambasadorul, pentru că e partea ei de treabă în guvern”. Întrebat dacă l-ar fi rechemat la post pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, după reacţia acestuia în timpul vizitei oficiale pe care premierul o efectuează în SUA, premierul a spus că în mod categoric ar fi făcut acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *