Sociologul Barbu Mateescu a postat o analiză politologică în care evaluează situația partidelor c 4 luni înainte de europarlamentare dar se referă și la alegerile parlamentare, cele care dau parlamentul României.
Clujul Politic redă analiza sociologului intitulată ”Câteva întrebări care ajută să-ți dai seama dacă partidul sau partidele aflate la putere vor performa bine sau nu la un scrutin„:
”1. Care e ponderea cetățenilor care cred că țara merge în direcția greșită? Dar a celor care cred că țara merge în direcția bună?
2. Vorbește Puterea cu oamenii care nu-i sunt membri de partid? Cum le-a făcut viața mai bună?
3. Care e credibilitatea vectorilor-cheie? A președinților de partid ai puterii? A primului ministru? A președintelui de țară, în cazul în care este în spatele partidului sau partidelor care dețin puterea?
4. Au existat schimbări de garnitură pentru a reduce erodarea? Sau sunt aceiași oameni la vârf de ani și ani, acumulând antipatie?
5. Câți ani au trecut de la ultimul scrutin? Nemulțumirea populară a apucat să se acumuleze? Au existat supape?
Din 1992 și până acum, se aplică mereu și mereu aceleași reguli, ne-existând excepții miraculoase de la modelul de funcționare al grilei. Giumbușlucurile nu ajută dacă n-ai fond ideatic. În fața întrebărilor de mai sus, forța organizațională se topește în neant de parcă n-ar fi. (În 2019, când PSD avea al doilea cel mai mare număr de primari din istoria partidului, a subperformat groaznic și la europarlamentare și la prezidențiale).
Răspunsurile la întrebările de mai sus indică un peisaj sumbru pentru PSD și PNL. Gândește-te doar la faptul că cele două partide au împreună cam jumătate de milion de membri – cu familii cu tot și oameni dependenți din punct de vedere financiar se ajunge pe la un milion jumate – dar nu auzi pe absolut nimeni nicăieri lăudându-l pe Ciolacu, apreciindu-l public pe Iohannis, indicând ce bun președinte ar fi Ciucă. Armatele sunt demoralizate și deci cam inexistente.
În măsura în care se poate măsura așa ceva, situația actuală a PSD și PNL e mult mai bună decât cea a PDL în perioada 2010-2012, când partidul respectiv și-a înjumătățit scorul.
Dar, cu toate problemele și defectele guvernării PSD din perioada 2000-2004, nu e nici într-un cadru similar – PSD atunci având același scor (37%) și la scrutinul din 2000 și la cel din 2004, deci erodare 0.
Lucrurile sunt „undeva la mijloc”. PSD și PNL au obținut în sumă 55% la ultimele parlamentare, deci nu se vor duce în sumă (pe aceeași listă au ba) la 28%. Dar nici n-au cum să rămână la 55%.
Plasarea pe aceeași listă are implicații pe care le-aș discuta când și dacă se concretizează totul. Dar una este la prima vedere înduioșătoare: Ciolacu vrea să cadă împreună cu Ciucă sau să supraviețuiască împreună cu el. Pe liste separate e ușor pentru PSD să ia locul 1 iar Ciolacu să rămână liderul PSD, chiar dacă Ciucă e mătrășit printr-un congres extraordinar rapid de tot. Pe liste comune, după cum arată răspunsurile actuale la întrebările de mai sus, o să cadă amândoi.
Am scris mai sus „la prima vedere înduioșătoare” pentru că de fapt e o asumare strategică realizată de către Ciolacu: el nu se vede guvernând post-2024 decât cu un PNL condus de Ciucă, nu cu AUR, nu cu USR, nu cu un alt PNL. „Ciucă sau plec acasă la Buzău.”, a scris Mateescu.
