Ciolacu e atacat din toate părțile. Ciucă, Geoană și Lasconi îi cer demisia pentru că a călătorit cu jet privat plătot de Nordis la Nisa

Politica nationala Slider

Liderul PNLNicolae Ciucă afirmă că Marcel Ciolacu trebuie să îşi dea demisia şi să iasă din politică, acuzându-l că a minţit de mai multe ori cu bună ştiinţă, după ce o anchetă G4Meda a relevat că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis.

”Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare şi fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel. Marcel Ciolacu a minţit de mai multe ori cu bună ştiinţă. Ne-a minţit pe toţi în faţă. Adevărul e că a călătorit la Nisa şi Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obţinuţi din ţepele date românilor”, scrie Ciucă pe Facebook.
 
El afirmă că România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori!
”Marcel Ciolacu trebuie să îşi dea demisia astăzi! Să iasă din politică! Mă aştept ca, în acest caz de fraudă evidentă a încrederii românilor, să reacţioneze toată lumea: de la instituţiile de presă, jurnalişti oneşti, la societatea civilă. Chem românii să reacţionăm împotriva abuzului de putere!”, conchide liderul PNL.
 

Elena Lasconi: Marcel Ciolacu trebuie să dispară din viaţa publică, nu să îşi paveze drumul spre Cotroceni cu mâinile sistemului 

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat al formaţiunii în alegerile prezidenţiale, cere, luni, demisia premierului Marcel Ciolacu, după publicarea documentului de zbor din care rezultă că, alături de Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol, a zburat în anul 2022 cu un avion privat închiriat de compania Nordis. ”Să îşi dea demisia măcar acum, în al 12-lea ceas”, afirmă Lasconi, adăugând că România merită ceva mai bun, ”nu o gaşcă de corupţi”.

”Marcel Ciolacu trebuie să dispară din viaţa publică, nu să îşi paveze drumul spre Cotroceni cu mâinile sistemului. Să îşi dea demisia măcar acum, în al 12-lea ceas. În fiecare zi mai aflăm câte ceva despre combinaţiile pe care le face cu puterea pe care i-a dat-o partidul. De ce credeţi că ne-a spus că subiectul Nordis e închis? Era important să nu aflăm acum, când mimează cinstea şi buna-credinţă, pe unde se plimba cu banii scoşi de prietenii şi colegii săi de partid din poate cea mai mare fraudă imobiliară din România”, a transmis, luni, Elena Lasconi.

Potrivit acesteia, subiectul Nordis nu se închide când vrea Marcel Ciolacu, ”ci când cetăţenii (…) vor fi primit răspunsuri la toate întrebările”.
 

”Domnule Ciucă, aţi avut ocazia să plecaţi de lângă Ciolacu, aţi avut ocazia să faceţi ceea ce e corect. Aţi ratat-o! Credeţi că solicitările de pe Facebook vă mai pot acoperi lipsa de onoare? România trebuie condusă de oameni cu bună-credinţă şi cu viziune, nu de impostori care mint în spaţiul public fără jenă şi care duc o viaţă de huzur pe bani obţinuţi din combinaţii şi învârteli! România merită ceva mai bun! Nu o gaşcă de corupţi care ne duc pe toţi pe marginea prăpastiei!”, a mai transmis Lasconi.

Alţi doi candidaţi în alegerile prezidenţiale au cerut demisia lui Marcel Ciolacu – liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi independentul Mircea Geoană.

G4Media.ro a publicat, luni, un document de zbor (cunoscut în industria aviatică drept ”gendec”) din care rezultă că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvenţă.

Deşi aceştia au negat cu toţii că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, cu toţii figurează împreună cu copiii lor în aşa numita”declaraţia generală” (gendec) a zborului din data de 30 Mai 2022 pe ruta Nisa – Bucureşti, de unde liderii PSD împreună cu copiii lor se întoarceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.

Geoană: Îi cer lui Marcel Ciolacu să părăsească funcţia de prim-ministru şi preşedinte de partid şi cer instituţiilor statului să se autosesizeze

Candidatul independent Mircea Geoană îi cere lui Marcel Ciolacu să părăsească funcţia de prim-ministru şi preşedinte de partid şi cere instituţiilor statului să se autosesizeze, după ce o anchetă G4Meda a relevat că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis. Geoană este al treilea candidat la Preşedinţie care solicită demisia lui Ciolacu în acest caz, anterior şi Nicolae Ciiucă făcând solicitări similare.

”Marcel Ciolacu nu mai are căderea politică şi juridică să fie Preşedintele României, după ce au apărut dovezi clare că a folosit, în scop privat, avioane de lux plătite din ţepele imobiliare ale grupului Nordis. A minţit cu neruşinare că nu are nicio legătură cu acest grup de ţepari şi azi vedem dovezi indubitabile că a beneficiat de banii păgubiţilor. Îi cer lui Marcel Ciolacu să părăsească funcţia de Prim-ministru şi preşedinte de partid şi cer instituţiilor statului să se autosesizeze”, afirmă Geoană într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El afirmă că România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori!
”De asemenea, Marcel Ciolacu trebuie să-şi ceară neîntârziat scuze de la cetăţenii români, inclusiv de la electoratul PSD care i-a acordat, în 2020, cu bună credinţă, votul. Sper ca instituţiile statului să-şi facă datoria şi să ancheteze foloasele necuvenite de care Prim-ministrul a beneficiat şi să ancheteze protecţia politică cu care el şi anturajul său au acoperit reţeaua Nordis”, spune Geoană.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *