BUDA, PNL Cluj: „Nu am avut niciodată vreo legătură cu lobbyiști chinezi”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Numele a trei foști europarlamentari români apar în investigația presei belgiene despre lobby-ul făcut pentru compania chineză Huawei. E vorba despre clujeanul Daniel Buda (președinte PNL Cluj, dar și despre un alt liberal Cristian Bușoi (PNL), plus eurodeputatul AUR Tudor Ciuhodaru, relatează G4Media.ro

Cei trei ar fi semnat, în 2021,o scrisoare de susținere pentru compania chineză, confirm publicației Follow the Money. E vorba despre o scrisoare prin care opt europarlamentari, inclusiv cei trei români, cereau Comisiei Europene să modifice legislația extrem de restrictivă care îngreuna accesul Huawei la rețelele de telecomunicații 5G din UE.

Autoritățile judiciare belgiene suspectează lobbyiști ai firmei chineze Huawei că ar fi mituit aproximativ cincisprezece deputați europeni, potrivit publicațiilor Le Soir, Knack și Follow The Money. Poliția judiciară federală a efectuat 21 de percheziții joi dimineața, a confirmat Parchetul federal pentru Le Soir.

Buda neaga

1. Nu am avut niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorități, lobbyiști, reprezentanți chinezi sau orice alte persoane asociate cu acest subiect.
2. Scrisoarea la care se face referire a fost primită de la europarlamentarul Martusciello pentru a fi semnată, ceea ce reprezintă o practică obișnuită în Parlamentul European. Menționez ca nicăieri nu apare în cuprinsul scrisorii vreo referire la Huawei sau China.

În ceea ce privește acordul meu asupra scrisorii, trebuie să subliniez că mi-a fost adusă în atenție printr-un rezumat “summa summarum” pregătit de echipa mea, care m-a informat că și alți membri ai Comisiei AGRI au semnat-o.

În mod cert, acordul meu față de această scrisoare a fost dat având în vedere referințele la necesitatea accesului la internet de bandă largă în zonele rurale. Fermierii se confruntă cu dificultăți majore în procesul de digitalizare din cauza lipsei conectivității la internet. De fapt, în timpul dezbaterilor din Comisia pentru Agricultură pe tema revitalizării zonelor rurale, principala condiție evidențiată a fost accesul la internet. 

Citește mai mult pe G4Media.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *