Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel Cluj

Slider

Curtea de Apel Cluj a pronunțat vineri, 6 iunie 2025, o decizie definitivă în dosarul de corupție al fostei ministre PSD a Sănătății, Sorina Pintea. Magistrații au respins apelul formulat de aceasta și au menținut condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, dispusă inițial de Tribunalul București în aprilie 2024.

Mită în formă continuată pentru lucrări în spital

Sorina Pintea a fost condamnată pentru luare de mită în formă continuată, faptele având loc în perioada în care ocupa funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, și nu în perioada în care a condus Ministerul Sănătății (2018–2019) în guvernul Dăncilă.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie 2019 – februarie 2020, Pintea ar fi primit, printr-un intermediar, sume de bani reprezentând 7% din valoarea unui contract public – în total 10.000 de euro și 120.000 de lei. Contractul avea ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor pentru blocul operator de chirurgie cardiovasculară și toracică al spitalului din Baia Mare.

În data de 28 februarie 2020, în biroul său din spital, a fost organizat un flagrant, imediat după primirea ultimei tranșe de bani. Procurorii au instituit ulterior sechestru asigurator pe două terenuri ce aparțin fostei ministre.

Apel respins la Cluj. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Cluj a confirmat sentința instanței inferioare și a respins toate argumentele avocaților Sorinei Pintea, care au invocat inclusiv starea de sănătate gravă a acesteia. Pintea suferă de dermatomiozită, o boală autoimună rară, și a solicitat anterior tratamente sub pază în spital, în perioada arestului preventiv.

Conform deciziei instanței clujene:

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.S. împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 26.04.2024 a Tribunalului Cluj. (…) Decizia este definitivă.”

Apelanta a fost obligată și la plata cheltuielilor judiciare în valoare de 500 de lei, iar onorariul avocatului din oficiu urmează să fie suportat de stat.

UMF Cluj-Napoca și UBB, în topul celor mai performante instituții din România, în clasamentul Scimago Institutions Rankings 2025

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca dezvoltă infrastructura unică în România pentru cercetarea în neuroștiințe translaționale

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *