Moisin: „Cei de la USR dau dovadă de un populism flagrant!”. Cum clarifică declarațiile anti USR ale lui Boc

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Ședința de luni a Consiliului Local Cluj-Napoca a făcut deliciul publicului la nivel național, după ce primarul Clujului, Emil Boc, a cerut consilierilor USR să nu fie “papagali și populiști”, în cadrul discuției despre majorarea tarifelor la serviciul public de transport. Întrebat, vineri, 11 iulie, într-o conferință de presă în care și-a prezentat raportul de activitate pe semestru, despre cum colaborează PNL cu USR la nivel național, deputatul clujean Radu Moisin, a precizat că îi este greu să se pronunțe, și a șocat spunând că primarul Boc a fost moderată. ”Să vedeți ce le-aș fi spus eu dacă eram în locul primarului”, a uimit presa Moisin, cunoscut ca un diplomat. Moisin nu este cunoscut ca un politician care face apel la cuvinte tari ci e mega diplomat, spre deosebire de mentorul său politic, Emil Boc. Moisin face parte din cercul zero de apropiați al longevivului primar de Cluj. De altfel el a fost primar interimat după arestarea lui Apostu, fost primar, și se află la al doilea mandat de deputat, fiind apreciat în filială pentru fidelitatea față de Boc dar și pentru calitățile sale de avocat și administrator al treburilor juridico-administrative publice.

„Mi-e greu să mă pronunț pe subiectul celor de la USR, sunt și acolo, cu siguranță, ca peste tot, oameni competenți, de bună credință. La București încercăm să colaborăm cât se poate de tehnic. În Comisia de Transporturi și Infrastructură din care fac parte, de exemplu, este membru domnul Drulă, fostul candidat la prezidențiale. Acum lucrurile decurg bine în Comisie. Se discută tehnic, foarte rar mai sunt așa răutăți politice din partea dumnealor. Dar, în alte comisii din ce am înțeles, cei de la USR și-au păstrat stilul acesta agresiv de comunicare. Ori agresivitatea acestora, pe lângă faptul că dă un exemplu prost pentru cetățeni, pentru că dacă un politician este agresiv, unii dintre cetățeni ar fi tentați să devină la fel de agresivi. Practic, manifestările acestea radicale, extremiste, au fost inventate în România de cei de la USR. Cei care au venit după ei doar au desăvârșit opera de artă.

Cei de la USR erau aici, vizavi de sediul nostru, cu pancarte injurioase la adresa PNL și asta nu v-o spun din auzite, mă uitam pe geam. În 2019-2020 erau cu tot felul de injurii. La adresa PNL-ului au fost injurii, aș spune eu, moderate. La adresa celor de la PSD au fost injurii foarte urâte. Ori ei au indus acest stil agresiv, limbaj violent în politica românească, care a fost preluat și desăvârșit și de alții după aceea. Există reminiscențe ale celor de la USR din acest punct de vedere, dar ei sunt acum la guvernare, nu mai pot fi ca la Consiliul Local Cluj-Napoca în opoziție. Adică să țipe, să urle, și să saboteze chestiile. Că sunt bune, că nu sunt bune, din punctul lor de vedere ei tot trebuie să le conteste”, a declarat deputatul liberal.

Remintim că, primarul Emil Boc i-a criticat dur pe consilierii USR, acuzându-i de populism după ce au cerut amânarea majorării tarifelor la transportul public. Boc a susținut că actualizarea tarifelor este necesară pentru a evita falimentul companiei de transport CTP și le-a reproșat consilierilor USR că vor servicii gratuite fără a oferi soluții concrete de finanțare.

„La nivel național sunt la guvernare, din acest punct de vedere nu sunt eu în măsură să evaluez activitatea celor patru miniștri de la USR, recent numiți. Dar există câteva prime semne de îngrijorare. Nu știu dacă ați observat la nivelul Ministerului Mediului, vinerea trecută a fost demis directorul general al Apelor Române, iar după câteva ore decizia a fost revocată. Haideți să punem situația aceasta pe tema entuziasmului sau a insuficientei documentări, deocamdată, dar dacă lucrurile vor continua în același ritm, sigur cetățenii vor putea trage o concluzie. La Ministerul Economiei, seara la televizor, nu există canal de televiziune, emisiune, să nu apară ministrul economiei. Este bună și această rămânere permanentă în contact cu cetățenii, părerea mea este că trebuie și un echilibru, cu timpul dedicat activității ministeriale în sine. Dacă stăm toată ziua în emisiuni televizate, unii cetățeni se pot întreba când ne desfășurăm activitatea, nu?. La nivelul Ministerului de Externe, deocamdată n-am văzut inițiative în ceea ce privește protecția cetățenilor români din afara granițelor României, dar să așteptăm, au trecut doar două săptămâni”, a mai adăugat Radu Moisin.

Despre atacul dur al lui Boc la adresa USR Cluj, Moisin a precizat că: „A fost o ieșire moderată din punctul meu de vedere. Eu prefer politicienii să discute deschis în fața populației chiar dacă mai înfierbântat, sa fim în fața cetățenilor cu bune și cu rele. Cei de la USR dau dovadă de un populism flagrant”.

USR a replicat dealtfel într-un comunicat și a spus că Boc a dus discuția foarte jos.

Citiți scandalul BOC-USR AICI și AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *