Declarațiile făcute de primarul Emil Boc privind rezilierea contractului pentru centura metropolitană au generat reacții dure din partea partidelor din Consiliul Local.
Consilierul local PSD Ovidiu Săcară a susținut că momentul anunțului „închide moral” cariera administrativă a edilului, pe care o consideră „lungă, dar insuficient de benefică pentru municipiu”. Acesta afirmă că rezilierea contractului pentru centura metropolitană va produce noi întârzieri și riscuri financiare pentru bugetul local.
Potrivit lui Săcară, reluarea procedurii de achiziție ar putea prelungi blocajul proiectului, iar municipalitatea riscă să piardă un eventual proces cu firma Dimex 2000 și să plătească despăgubiri de ordinul milioanelor de lei, invocând situații similare în care Primăria a achitat despăgubiri către constructori.
Consilierul PSD a declarat că, în opinia sa, centura metropolitană va fi realizată de următorul primar al Clujului, nu de actuala administrație, și a avansat ideea organizării unui referendum de demitere și a unor alegeri parțiale.
Până la această oră, Primăria Cluj-Napoca prin Emil Boc a arătat pașii următori privind contractul pentru centura metropolitană. Boc a pus la dispoziția mass-mediei actul de reziliere unilaterală (în variantă nesemnată) și a anunțat că în martie se va lansa o nouă licitație pe tronsoane pe care le vor stabili specialiștii.
Primarul Emil Boc a mai arătat că Primăria este pregătită pentru următoarele scenarii dar a ținut să spună că așteaptă de la constructor să își lămurească problemele penale din asociere și să lase orașul în pace. În cazul unei acțiuni în instanță, Boc a spus că s-au pregătit toate argumentele și că nu va devuala apărarea Primăriei.
Pentru reziliere, primarul a invocat interesul public și faptul că legislația permite, în cazul unor suspiciuni de fraudă, ulterior licitației de adjudecare, rezilierea contractului.

