Emil Boc a anunțat miercuri că centura metropolitană a Clujului se va face pe șase tronsoane, acest lucru fiind propus de specialiști.
Primăria va relua licitația în data de 19 martie, după ce a denunțat unilateral contractul cu firmele câștigătoare, în urma unei suspiciuni de fraudă internațională.
„În cazul centurii metropolitane, noi am avut de confruntat o problemă care nu a mai fost în România. Este vorba de o suspiciune de fraudă și furt de identitate electronică”, a declarat Emil Boc la Ziua Live.
Primarul Clujului a mai spus că este vorba încă de o suspiciune și că există încă o lipsă de concludență din partea Dimex 2000, liderul asocierii care a câștigat licitația. Boc a precizat că urmează să vadă dacă compania Dimex va ataca sau nu în instanță decizia de denunțare a contractului.
Licitație pentru unul sau două tronsoane în 19 martie
Emil Boc a declarat că licitația se va face pe tronsoane. „Vor fi șase tronsoane, iar decizia a fost luată pe baza propunerilor venite de la specialiști… În 19 martie, cel puțin un tronson, dacă nu două, va fi scos la licitație… Apoi, pe rând, vor fi scoase și celelalte, periodic, la o săptămână-două distanță.
„În același timp, primul tronson al centurii, Cluj–Florești, va fi gata în luna mai, astfel că vom putea respira și vom putea să ne gândim la linii dedicate pentru transportul în comun”, a mai declarat Emil Boc, care a subliniat că acest proiect merge mai departe.

