Papahagi: Ce înseamnă să fii conservator?

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider
Ce înseamnă să fii conservator?
Un prim lucru esențial: conservatorismul nu e o ideologie, ci o atitudine față de om și de lume, bazată pe simțul comun, pe lucruri pe care le intuiește oricine.
Ideologiile se nasc din idei care nu-i vin oricui, transmise în lucrări precum „Capitalul” lui Marx, „Mein Kampf” a lui Hitler, „Cărticica șefului de cuib” a lui Zelea Codreanu, sau „Cărticica roșie” a lui Mao. Conservatorismul nu are așa o cărticică, dar are o serie de gânditori.
Cu alte cuvinte, ideologiile sunt concepute de dinainte și anunțate programatic, în timp ce atitudinea conservatoare poate fi constatată și descrisă în texte neprogramatice.
Nu voi inventa eu, ci mă voi referi la câteva principii conservatoare enunțate de Russell Kirk, un mare teoretician al conservatorismului, pe care nimeni nu-l poate contesta.
Ca să nu vă plictisesc, voi vorbi azi doar despre un singur principiu, enunțat astfel de Kirk:
„În primul rând, conservatorul consideră că există o ordine morală durabilă. Această ordine este creată pentru om, iar omul este creat pentru ea: natura umană este o constantă, iar adevărurile morale sunt permanente.” (https://kirkcenter.org/conse…/ten-conservative-principles/)
Regimurile progresiste radicale au crezut că pot schimba natura umană prin voință, că pot modifica morala convențională, iar pentru aceasta au fost dispuse la crime în masă, însă în cele din urmă au colapsat (de exemplu nazismul, comunismul, Revoluția franceză și în special regimul Terorii iacobine).
Nu există om nou. Nu poți ameliora natura umană prin eugenie de tip nazist, sau prin forjarea omului nou de tip comunist, sau a omului recent woke snowflake intersecțional non-binar kgbtqwerty de tip neo-stângist. Reeducarea aceasta forțată poate avea efecte, dar în cele din urmă natura umană îi rezistă. Puritatea rasială forțată și iluzorie, acompaniată de crimă, ștergerea și bruierea diferențelor dintre cele două sexe prin inventarea a nu știu câte genuri fanteziste și impunerea lor în ciuda evidenței și decenței, ștergerea forțată prin jaf, foame și gulag a diferențelor între categorii și clase sociale, sau abolirea forțată a identității unei națiuni sunt ideologii și acțiuni anticonservatoare.
A te lupta cu una dintre aberații și a susține alta nu te face conservator. De pildă, degeaba combați aberația sexomarxistă dacă o îmbrățișezi pe cea putinistă.
Putin este un radical, nu un conservator. În doctrina lui, Ucraina nu există, iar ucrainenii sunt doar niște ruși care nu acceptă acest lucru, niște ruși secesioniști, care sau revin sub imperiul Rusiei, sau sunt șterși de pe fața pământului.
Așa cum progresiștii sexomarxiști nu acceptă ordinea dorită de natură, prin care există doar două sexe, și resping moralitatea acceptată în toate civilizațiile, care normează căsătoria între un bărbat și o femeie în scopul ideal dar neobligatoriu al nașterii de copii, radicalii putiniști resping ideea suveranității și statalității unei stat vecin, recunoscut de ei după căderea URSS și de restul națiunilor lumii, neagă identitatea poporului ucrainean, și invadează această țară.
Dacă nu ai claritatea morală pentru a înțelege că și ideologia sexomarxistă și cea putinistă sunt încălcări ale ordinii, iar crimele lui Putin sunt chiar mult mai grave decât aberațiile stângiste, fiindcă suprimă violent vieți umane, nu ești conservator, ci ideolog radical.
Morala nu e selectivă. Nici tradiția. Nici ordinea.
Nu alegi doar ce-ți convine din morală. De pildă, te declari creștin, dar trăiești de facto în bigamie, ca Putin, sau ești la a nu știu câta soție.
Nu ești conservator nici dacă recunoști o ordine și o încalci pe alta. Trump și Putin nu sunt conservatori. Nici cei care-i urmează.
Degeaba combați dezordinea amoroasă (practicând-o tu însuți, ba pe insula lui Epstein, ca Trump, ba prin vile secrete unde întreții o familie paralelă, ca Putin), când ameninți ordinea internațională cu anexări teritoriale, ca Trump și generezi conflicte armate în urma cărora mor milioane de oameni, ca Putin.
Fără claritate morală nu există conservatorism adevărat. Iar morala de referință este cea pe care o dictează simțul comun, și care coincide în civilizația noastră cu morala iudeo-creștină.
Să nu ucizi și să nu preacurvești sunt porunci cu egală valabilitate. Nu deranja ordinea vieții! Conservă lucrurile așa cum sunt: viața deja creată și ordinea menită să primească viața nouă.
Omul născut are dreptul să trăiască, fără să-l ucidă Putin numai fiindcă a decis el că ucrainenii nu sunt o nație, ci trebuie anexați Rusiei.
Omul care încă nu s-a născut are dreptul să vină pe lume în rânduială, nu în adulter, cu tată incert, prin mame surogat, sau într-o familie cu doi tați.
Sunt ordini diferite, dar înscrise în aceeași mare ordine morală, pe care conservatorii o consideră constantă, căci cred în constanța naturii umane și în adevăruri morale permanente, care nu se modifică după toanele ultimei ideologii.
 
Adrian Papahagi, profesor universitar la Litere, UBB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *