Deputatul AUR Ioana Ramona Bruynseels spune că forma finală a noii legi a salarizării unitare este în continuare ținută la secret. Într-o reacție publică, după o întâlnire desfășurată la Parlament cu liderii marilor confederații sindicale, parlamentarul a atras atenția că nu a fost făcută publică o formă consolidată a proiectului și că nu este clar în ce măsură observațiile și propunerile formulate în procesul de consultare au fost incluse în document.
Potrivit deputatului AUR, dialogul social a fost mai degrabă mimat, în timp ce textul care urmează să stabilească veniturile a peste 1,3 milioane de angajați din sectorul public nu este cunoscut de cei direct interesați.
„În continuare, noi nu vedem proiectul final. Este un proiect care pare ținut ascuns și care nu a fost supus unui dialog social real, așa cum ar fi trebuit, pentru că discuțiile au lipsit cu desăvârșire. Doar s-a bifat pe listă întâlnirea cu sindicatele, dar liderii se plâng că nu li s-a răspuns la e-mailuri și nu știu dacă propunerile lor se regăsesc în text”, a declarat deputatul AUR.
În acest context, Ioana Ramona Bruynseels le-a cerut public celor responsabili de elaborarea proiectului să renunțe la secretomanie, să revină la masa negocierilor și, dacă este necesar, să renegocieze cu Comisia Europeană condițiile asumate, pentru a evita apariția unor noi inechități și riscul unui val de plecări din sistem.
O anomalie din varianta inițială a proiectului: promovarea poate aduce venituri mai mici
Deputatul AUR a dat și un exemplu concret din zona Ministerului Afacerilor Interne, unde noua grilă ar putea duce la situații în care promovarea într-o funcție superioară este sancționată financiar, în loc să fie recompensată.
„Dacă lucrezi în poliție, ești adjunct de șef de post și ești promovat, pentru munca depusă, în funcția de șef de post, ajungi să încasezi mai puțini bani decât înainte. Cum mai motivăm noi oamenii să urce pe scara ierarhică? Nu îi motivăm, ci, dimpotrivă, îi penalizăm. Penalizăm promovarea. Unde s-a mai văzut așa ceva?”, a subliniat Ioana Ramona Bruynseels.
Educația, plasată în partea de jos a grilei de salarizare
Probleme majore există, în opinia deputatului, și în grila de salarizare propusă pentru educație.
„Greșeli majore, lipsă de viziune și aberații întâlnim și în ceea ce privește salarizarea din educație. Dacă salariul unui profesor cu vechime maximă și gradul didactic I este așezat sub coeficientul 3 pe o scară ierarhică de la 1 la 8, acest lucru ne arată cum privesc cei care au scris proiectul importanța educației, a profesorilor de calitate și a experienței în învățământ”, a declarat deputatul AUR.
Ioana Ramona Bruynseels a atras atenția și asupra situației profesorilor debutanți:
„În același timp, dacă ne uităm la profesorii debutanți, prin eliminarea unor indemnizații, aceștia ar putea ajunge în viitor să câștige mai puțin decât câștigă astăzi. În aceste condiții, cum vom atrage în învățământ oameni de calitate, bine pregătiți, entuziaști și motivați să înceapă o carieră didactică? Greu de spus”, a adăugat Ioana Ramona Bruynseels.
Deputatul AUR susține că o reformă reală a salarizării nu poate fi făcută în lipsa transparenței și a unui dialog efectiv cu angajații și reprezentanții acestora.

