Proiectul Clinica Financiară, o inițiativă dedicată sănătății financiare a angajaților, a fost lansat oficial la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment organizat miercuri, 9 septembrie. Platforma propune companiilor un nou tip de beneficiu extrasalarial, conceput pentru a le oferi angajaților acces la consultanță specializată în gestionarea finanțelor personale, fără costuri pentru angajator.
Inițiativa pornește de la o problemă tot mai prezentă în societate și în mediul profesional: stresul financiar, care afectează capacitatea oamenilor de a se concentra, de a lua decizii și de a se simți în siguranță din punct de vedere personal. Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului de lansare, 57% dintre angajați declară că stresul financiar este principala lor sursă de anxietate.
Un „abonament medical” pentru finanțele personale
Clinica Financiară funcționează după un principiu similar celui al abonamentelor medicale oferite de companii angajaților, însă este dedicată exclusiv sănătății financiare personale.
Prin intermediul platformei, angajații pot avea acces la specialiști autorizați pentru discuții confidențiale despre situația lor financiară și despre decizii importante precum achiziția unei locuințe, accesarea unui credit, refinanțarea, economisirea, investițiile sau construirea unui fond de urgență.
Un element important al modelului este faptul că angajatorul poate oferi acest beneficiu fără costuri suplimentare. Consultanții sunt remunerați de instituțiile financiare prin mecanismul de brokeraj, iar accesarea unei sesiuni de consultanță nu obligă angajatul să contracteze vreun produs financiar.
Astfel, companiile pot extinde pachetul de beneficii oferit angajaților cu un serviciu orientat către o nevoie concretă, fără să aloce un buget suplimentar pentru acesta.
„RMN-ul Financiar” – o radiografie a situației financiare
Una dintre principalele noutăți prezentate în cadrul evenimentului de lansare este conceptul de „RMN Financiar” – un instrument de analiză a situației financiare de ansamblu, utilizat înaintea unor decizii importante legate de bani.
Analiza urmărește mai multe componente ale vieții financiare a unei persoane, printre care:
● veniturile și fluxul de numerar;
● economiile disponibile;
● creditele și obligațiile financiare;
● investițiile;
● fondul de urgență;
● stabilitatea financiară a familiei;
● obiectivele financiare pe termen scurt și lung.
Scopul nu este de a lua decizia în locul angajatului, ci de a-i oferi o imagine clară asupra propriei situații financiare, astfel încât deciziile să fie luate informat.
„Finanțele sunt o chestiune personală. Compania nu intră în detaliile situației financiare a angajatului și nu decide în locul acestuia. Rolul companiei este să ofere acces la specialistul potrivit și la un cadru simplu, confidențial și util”, au explicat reprezentanții Clinicii Financiare în cadrul evenimentului de lansare.
Experiență de peste 30 de ani în domeniul financiar-bancar
Discuția a fost moderată și susținută de Magnoliu Stan, Senior Trainer și Managing Partner la Smart HR, care a evidențiat importanța unor beneficii extrasalariale construite pornind de la nevoile reale ale oamenilor și nu doar de la tendințele existente în piața muncii.
Din partea echipei fondatoare au participat Florina Pop, Cofondatoare și Manager Master Franciză Imobiliare.ro Finance, și Darian Ceica, Cofondator și Director Operațional.
Potrivit fondatorilor, echipa din spatele proiectului reunește specialiști autorizați cu o experiență cumulată de peste 30 de ani în domeniul financiar-bancar, experiență care stă la baza serviciilor de consultanță oferite prin Clinica Financiară.
Sănătatea financiară, parte din starea de bine a angajaților
Lansarea Clinicii Financiare aduce în discuție o perspectivă tot mai importantă în managementul resurselor umane: starea de bine a angajaților nu se limitează la sănătatea fizică și echilibrul emoțional, ci include și sănătatea financiară.

