Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumul judeţean DJ 103G Gheorgheni – Aiton – Ceanu Mic – DN 1.
Aflate în plină derulare, operațiunile vizează sectorul de drum în lungime de aproape 12 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 41+787 și 53+687.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Drumul județean DJ 103G, prin tronsonul Gheorgheni – Aiton – Ceanu Mic – DN 1, se constituie într-o rută de o importanță strategică pentru infrastructura din zona metropolitană, servind drept alternativă de ocolire a municipiului Cluj-Napoca și legătură directă între DN 1 (prin Tureni) și Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida (prin Gheorgheni). Acesta preia o parte importantă din traficul de tranzit care, altfel, ar aglomera municipiul Cluj-Napoca.”
Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile și a platformei drumului prin înlăturarea pietrișului și a criblurii de pe calea de rulare, precum și a materialelor și aluviunilor aduse de ploi și viituri, întreținerea îmbrăcăminții asfaltice prin frezarea zonelor de carosabil deteriorate și tratarea burdușirilor și a tasărilor.
De asemenea, urmează a fi executate lucrări de aducere la profil a acostamentelor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor, a rigolelor și a podețelor precum și lucrări de asigurare a esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului.

