De Ziua Națională, candidații USR Cluj au fost alături de cei mai dezavantajați locuitori ai Clujului, cei care locuiesc în zona Pata Rât

Comunicate POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Candidații Uniunii Salvați România, Filiala Cluj, Adrian Dohotaru, Ovidiu Nistor și Mihai Goțiu, împreună cu alți membri și simpatizanți USR, au vizitat, de Ziua Națională a României, cele patru comunități de oameni care trăiesc la Pata Rât, lângă rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca.

Cei trei reprezentanți ai USR Cluj au stat de vorbă cu oamenii din comunitățile Dallas, Cantonului, cu cei evacuați de pe strada Coastei și de la rampa RADP și le-au aflat problemele și neajunsurile. Au aflat că nimeni din Primăria Cluj-Napoca nu s-a interesat de ei de ani buni și că politicienii locali, cu foarte mici excepții, au uitat cu desăvârșire că la Pata Rât trăiesc, în condiții uneori greu de imaginat pentru acest secol, mai bine de 1.500 de suflete.

„Am stat de vorbă cu oamenii din zona Coastei, Dallas și colonia din strada Cantonului și le-am aflat cea mai mare frică: aceea de a fi evacuați forța. S-au chinuit să își construiască niște locuințe, dar incertitudinea viitorului și litigiile asupra spațiilor pe care și-au construit barăcile îi neliniștește și-i face să le tremure vocea. Sunt oameni cărora le e frică să nu fie luați pe sus și duși la gazare. Sunt părinți care nu își pot trimite copiii la școală pentru că nu au cu ce să îi îmbrace”, a mărturisit Ovidiu Nistor, candidat USR la Camera Deputaților, la final.

pata-rat-9

Adrian Dohotaru, candidat tot la Camera Deputaților, cunoaște problemele celor patru comunități mai bine ca orice funcționar din primărie ori din Consiliul Județean, militând continuu pentru condiții de viață mai bune pentru oamenii de la Pata Rât, explică soluțiile pe care le întrevede el. „Locuirea accesibilă este o miză în condițiile în care procentul de locuire publică la noi este de 2%, deși media europeană este de 30%. E necesar să avem mai multe școli nediscriminatorii, nu școli în care învață românii și altele unde învață romii”, a arătat reprezentantul USR Cluj.

„E trist că în România există categorii întregi de cetățeni pentru care Ziua Națională nu are vreo semnificație aparte și e la fel de gri ca toate celelalte zile ale anului. Nădăjduiesc că faptul că ne-am gândit la ei de 1 Decembrie să le aducă un pic de speranță, că asta e ceea ce le putem oferi în acest moment. Însă sper că după alegeri să putem face mai multe pentru ei, politicile de locuire fiind o prioritate pentru mulți dintre simpatizanții, membrii și candidații USR Cluj. Adrian Dohotaru e cunoscut pentru implicarea lui directă în rezolvarea problemelor oamenilor de la Pata Rât, iar punctul 7 al Declarației de la Cluj, din 14 noiembrie 2014, care se referă și la asta, face parte din programul pe care mi l-am asumat în cadrul candidaturii mele”, a afirmat Mihai Goțiu, candidat al USR Cluj pentru Senat la alegerile din 11 decembrie 2016.

pata-rat-1

„Unii spun că o parte dintre oamenii de la Pata Rât sunt leneși, dar eu nu cred asta. I-am găsit trudind din greu de Ziua Națională pentru a-și câștiga pâinea. Ardeau gunoaiele pe care le producem pentru a se încălzi, dar ei au nevoie de căldura noastră. O Românie adevărată e o Românie unită, solidară. Empatia, nu ura, apropierea, nu despărțirea ne pot oferi speranța în salvarea noastră ca națiune și că ne putem împlini cu demnitate între popoarele Europei”, a mai adăugat Adrian Dohotaru.

pata-rat-6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *