Senatorul Mihai Gotiu isi doneaza indemnizatia de parlamentar pe o saptamana in scop caritabil dupa ce a fost surprins dormind in Parlament

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Senatorul ales pe listele USR Cluj, Mihai Gotiu, fost jurnalist si activist, cel care a fost surprins de alti alesi luni, 6 februarie, atipind in sedinta de plen a Parlamentului in timpul sedintei care dezbatea bugetul pe 2017, a hotarat sa isi doneze indemnizatia de parlamentar pe o saptamana in scop caritabil, si anume sustinerii unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic din patru spitale regionale.

Daca ieri a sustinut ca acest incident este rodul unei „opozitii bune pe care o fac ei in Parlament” si ca sunt vanati de pesedisti pentru orice scapare, astazi a revenit cu o noua reactie in care isi asuma responsabilitatea pentru aceasta greseala si a ales sa isi doneze indemnizatia pe o saptamana unui caz social. Acesta spera ca fiecare parlamentar din toate partidele sa isi asume, la randul lor, responsabilitatea pentru fiecare actiune care poate aduce atingere imaginii instituției pe care o reprezinta. 

„Mesaj pentru prieteni și către colegii din Parlament

Dragi prietene și prieteni, stimați colegi din Parlament, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care, pe parcursul zilei de ieri, a nopții și a dimineții mi-ați transmis mesaje critice oneste și/sau de încurajare. Faptul că în această dimineață am constatat că am cu câteva sute de prieteni pe Facebook mai mulți ca ieri și mesajele trimise direct m-au emoționat, dovedindu-mi că ați înțeles contextul în care s-a produs greșeala mea, ca efect al oboselii acumulate în ultima săptămână, când am stat de veghe, zi și noapte, cu colegii parlamentari de la USR pentru a bloca asaltul partidelor din coaliția de la putere împotriva Justiției.

În același timp însă, susținerea voastră mă obligă la asumarea până la capăt a ceea ce s-a întâmplat. Atât în semn de mulțumire pentru sprijin, cât și de penitență, am decis să mă auto-sancționez cu indemnizația pe o săptămână. Suma o voi dona pentru susținerea unui proiect de dotare cu echipamente a saloanelor pentru tratarea copiilor bolnavi cronic din patru spitale regionale, pentru care, în ciuda promisiunilor electorale, actuala Putere n-a găsit fonduri în legea bugetului.

Sper ca acest gest să fie corect înțeles atât de voi, cât și de colegii mei parlamentari din toate partidele, de la care aștept să-și asume, la rândul lor, responsabilitatea pentru fiecare acțiune care poate aduce atingere imaginii instituției pe care o reprezentăm, fie că e vorba de ațipit în plenul ședințelor, de trecut strada pe culoarea roșie a semaforului, de votat împotriva solicitărilor justiției de retragere a imunității unor colegi ori pentru criza recentă care a scos jumătate de milion de români în stradă”, a scris Gotiu pe pagina sa oficiala de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *