Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a demisionat joi, din Guvern, în urma unei discuţii avute cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit MEDIAFAX.
Demisia vine în contextul în care preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că protocolul de colaborare parlamentară cu PSD este în vigoare, dar formaţiunea maghiară nu deschide „niciun subiect” până când Guvernul nu „rezolvă” problema ordonanţei simple privind predarea limbii române.
„Nu e vorba de reînoire, noi am semnat pentru patru ani şi dacă nu întrerupe cineva e în vigoare. Noi facem o analiză în fiecare sesiune. În acest moment, eu am spus că până nu se rezolvă problema aceea din ordonanţa simplă din august, acel articol privind predarea limbii şi literaturii române în şcoala generală în clasele primare, nu putem să deschidem niciun alt subiect”, a spus Kelemen Hunor, la Parlament, întrebat dacă mai există protocol PSD-UDMR. El a precizat că speră într-o rezolvare a problemei în această săptămână.
„Sper că în această săptămână se va rezolva şi atunci, sigur, putem lua priorităţile legislative şi ale lor şi ale noastre, le putem discuta. Până atunci, nu. Nu există acest subiect până când nu se va rezolva acea problemă”, a menţionat preşedintele UDMR.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pe 22 septembrie că ministrul Educaţiei nu a spus coaliţiei despre ordonanţa simplă privind predarea limbii române în şcolile cu predare în limba minorităţilor. Acesta a adăugat că are asigurări de la Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu că problema va fi rezolvată.
„Ne-am întâlnit şi am vorbit de când a început sesiunea parlamentară despre un singur subiect. Despre acel articol care a fost introdus de ministrul Educaţiei în Ordonanţa simplă din august privind educaţia şi legea educaţiei şi care prevedere predarea limbii şi literaturii române într-un mod neprofesionist. 55.000 de copii sunt afectaţi. Noi am cerut anularea acestui articol printr-o OUG. Urgenţa se motivează prin faptul că a început anul şcolar şi este haos. Ministrul nu a comunicat cu PSD sau cu coaliţia, fiindcă şi ei au fost surprinşi, nu numai preşedintele PSD, dar şi alţi parlamentari care au venit şi ne-au întrebat – dar care e problema, că noi nu ştiam că există o astfel de problemă, de unde a apărut? Sigur, e procedură simplă care necesită câteva zile, dar trebuie rezolvată. Până când nu se va rezolva această problemă noi nu vom deschide alte teme”, a afirmat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în Parlament.
Întrebat dacă Liviu Dragnea i-a promis că va anula acest articol din ordonanţa simplă emisă de ministrul Educaţiei, Kelemen Hunor a răspuns: „Nu, el nu poate anula. Poate anula Guvernul. Bineînţeles că eu când vorbesc, vorbesc cu preşedinţii coaliţiei. Am vorbit cu Liviu Dragnea şi am vorbit cu Călin Popescu Tăriceanu despre acest subiect. Deci cunosc amândoi acest subiect şi au zis că se va rezolva. Punct.”