Deputatul Horia Nasra critică netransparența desemnării candidaților PSD Cluj la alegerile locale

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul clujean Horia Nasra, fost președinte al PSD Cluj, a criticat modul prin care au fost desemnați candidații la alegerile locale din 27 septembrie, atât la Consiliul Local Cluj-Napoca, cât și la Consiliul Județean.

Nasra susține că 99% dintre membrii PSD Cluj nu cunosc candidații la CJ Cluj, iar componența listelor s-a făcut fără vot în Cex-ul județean și fără dezbatere.

În politică trebuie să ai „răbdare” și „stomac”, însă uneori timpul nu mai are răbdare și atunci problemele trebuie tratate în spațiul public.

Prin urmare,

  1. Le urez succes tuturor celor aflați pe lista PSD Cluj la alegerile locale. Votul meu va fi PSD, pentru candidații PSD, colegii mei.
  2. Finalizarea listelor și depunerea lor în al treisprezecelea ceas este o rușine istorică pentru PSD Cluj. Componența listelor, în integralitatea lor, a fost realizată de către 4-5 colegi, fără dezbatere, fără vot în CEX-ul județean.
  3. Până la această oră, 99% dintre membrii PSD Cluj nu cunosc componența listei la Consiliul Județean. Poate până în ziua votului oficial o vom afla cu toții!
  4. Din informațiile pe care le am, lista ascunsă a candidaților la Consiliul Județean Cluj nu cuprinde pe locurile elgibile reprezentanți din toate zonele județului, fiind evident o listă realizată în mod superficial.
  5. Regret că, la nivel municipal, dar și județean, colegi onorabili au fost dați la o parte ori s-au retras singuri, nedorind – pe bună dreptate ! – să gireze această modalitate de a face pe ascuns o listă și de a o ține în secret chiar și după depunerea ei oficială. Sunt colegi cu CV-uri de necontestat, cu experiență politică și cu prestanță morală și intelectuală, care, din păcate, nu se regăsesc pe lista PSD Cluj.
  6. Înțelegerea de la Florești, în favoarea unui candidat penal, este inacceptabilă„, a postat Nasra pe pagina sa de Facebook.

Candidații PSD Cluj la alegerile locale din 27 septembrie sunt Valentin Cuibus pentru postul de primar și necunoscuții Anca Ciubăncan, Vladimir Mătușan si Mădălin Glăvan la Consiliul Local Cluj-Napoca, în timp ce „interimarul” de la șefia PSD Cluj, Alexandru Cordoș, va vâna postul de președinte al CJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *